India nu se află pe lista galbenă a României, deși situația de acolo e disperată. Țara înregistrează peste 300.000 de cazuri noi de COVID zilnic

India nu a ajuns pe lista galbenă a României, chiar dacă situația de acolo e disperată. În fiecare zi, țara înregistrează peste 300.000 de cazuri de COVID, iar sistemul medical este copleșit. Alte state, în schimb, iau măsuri.

Cine închide granițele pentru cetățenii indieni?

Pentru moment, Italia a luat o decizie radicală în ce privește vizitele din India. Autoritățile italiene au interzis accesul cetățenilor indieni, dar și celor care au vizitat India în ultimele 14 zile. Sunt exceptați de la această regulă cetățenii italieni sau cei care au rezidența în Italia. Aceștia trebuie să se testeze și să intre în carantină imediat după sosirea în țară.

Ce state trimit ajutoare Indiei?

Statele Unite, mai multe țări din Orientul Mijlociu și din Europa trimit ajutoare Indiei. Marea Britanie, de exemplu, trimite săptămâna aceasta 495 de concentratoare de oxigen și 140 de ventilatoare. India are mare nevoie de orice ajutor posibil, din cauză că spitalele și personalul medical sunt copleșite de numărul foarte mare de îmbolnăviri.

Exit mobile version