• Doar 58 de senatori și-au înregistrat prezența la Ședința de plen a Senatului
  • Inițiativa nu a putut fi supusă votului
  • Iniţiativa legislativă „Fără penali în funcţii publice” nu le permite cetăţenilor condamnaţi penal să ocupe funcţii publice

UPDATE 15.20:  Inițiativa „Fără penali” nu a putut fi votată, din lipsă de cvorum

Ședința Senatului a fost închisă de Robert Cazanciuc din lipsă de cvorum, după ce senatorii USR și PNL au refuzat să intre în sala de plen. USR a cerut acceptarea votului prin telefon, iar liberalii au spus că nu vor ca PSD să aibă din nou majoritate în Biroul Permanent.

Avem un singur lider prezent în plen, Radu Oprea de la PSD. L-am văzut și pe dl. Fenechiu (Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL – n.r.), dar nu mai este. Din necesarul de 68 și-au înregistrat prezența 58. Constat că nu avem cvorum și declar ședința închisă”, a spus președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.

#festivalulmagariilor. PNL + USR + UDMR nu sunt, iarăși, la serviciu… Sfidarea românilor plătitori ai salariilor distinșilor senatori atinge noi cote… Probabil nu se vor opri aici”, a scris pe Facebook senatorul PSD Lucian Romașcanu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Senatorii USR au anunțat că nu vor participa la ședința de plen în care se discută inițiativa „Fără penali” dacă nu se acceptă votul prin telefon, potrivit liderului Uniunii, Dan Barna: „Nu vom participa la această mascaradă, pentru că nu există nicio șansă să se adune cele 90 de voturi”.

Totodată, și liberalii au transmis nu vor participa la ședința de plen a Senatului, susținând că social-democrații vor din nou majoritatea în BP pentru a „pune pe ordinea de zi toate atrocitățile de proiecte pe care le visează noapte”, potrivit Alinei Gorghiu.

Pe ordinea de zi a plenului Senatului se aflau numirea unor noi secretari ai Biroului Permanent al Senatului, cererea de reexaminare a legii care prevedea că Legislativul decide data alegerilor parlamentare, precum și inițiativa „Fără penali în funcții publice”.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Şi tu, şi eu vrem „fără penali în funcţii publice”. În curând, ai putea vedea iniţiativa cetăţenească lege. Un pas a fost făcut, deja a trecut cu brio votul unei părţi din Senat. Comisia Juridică trebuie să îşi dea acordul pentru a ajunge în plen.

Dacă totul merge bine, pe 6 decembrie poţi vota şi tu la referendumul pentru adoptarea ei, odată cu alegerile parlamentare.

Cel puţin, asta îşi doreşte grupul USR, susţinător al iniţiativei. Legea nu le va permite cetăţenilor condamnaţi penal să ocupe funcţii publice şi să gestioneze banii noştri.  

Dan Barna: Este o zi istorică azi, inițiativa ”Fără penali” este la vot

Co-președintele USR Plus Dan Barna a făcut un apel miercuri la toți președinții partidelor parlamentare să își mobilizeze senatorii astfel încât inițiativa cetățenească ”Fără penali în funcții publice” să poată fi votată, iar referendumul de revizuire a Constituției să poată fi organizat pe 6 decembrie, odată cu alegerile parlamentare.

Dan Barna: Este o zi istorică astăzi pentru România. După eforturi de doi ani de zile, după un milion de cetățeni care au cerut lucrul acesta, inițiativa cetățenească ”Fără penali în funcții publice” e astăzi pe ordinea de zi a Senatului. Fac apel la președinții partidelor, fac apel la domnul Orban, la domnul Ciolacu, la domnul Kelemen Hunor, la domnul Tomac: trimiteți-vă senatorii astăzi la vot.

Cazanciuc: PSD votează iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”

În momentul de faţă aveţi o altă conducere a Partidului Social Democrat, aveţi o altă decizie politică, aveţi alte liste de parlamentari. Suntem într-o cu totul şi cu totul altă situaţie PSD. Aşa cum am făcut şi la Camera Deputaţilor, şi la Senat vom vota iniţiativa <Fără Penali în funţii publice>. Pe listele parlamentare de azi ale PSD nu se găseşte nici măcar o persoană măcar trimisă în judecată, nu condamnată, aşa cum cere iniţiativa”, spune Robert Cazanciuc.

Social-democratul fusese întrebat de ce în prezent PSD susţine iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, dar în urmă cu trei ani era împotrivă.

Poate fi discutat (proiectul -n.r.) în plen şi fără raport. Decizia liderilor a fost unanimă de a discuta acest proiect şi fără raport. Binenţeles că se poate vota. Dacă această iniţiativă va întruni numărul de voturi necesar va merge la CCR pentru examinare de conformitate. Curtea are cinci zile pentru a examina, iar referendumul se poate organiza în ultima duminică a celor 30 de zile prevăzute de Legea referendumului. Parlamentarii PSD vor fi astăzi la vot PSD are 59 de senatori. Ca această iniţiativă să treacă are nevoie de 90 de voturi. Aşteptăm ca toţi colegii noştri să fie prezenţi pentru a vota în raport cu declaraţiile politice”, adaugă Cazanciuc.

Fenechiu: PNL va vota pentru iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”

Daniel Fenechiu spune că PNL va vota pentru iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”: „Cu siguranţă, pentru. PNL a susţinut întotdeauna <Fără penali>. Preşedintele Klaus Iohannis a şi iniţiat un referendum complementar, să zic aşa, bine, un referendum diferit, care a fost votat de peste şapte milioane de români. Împreună cu USR-ul, am formulat nişte amendamente la Camera Deputaţilor, amendamente care au fost respinse. Astăzi urmează să vedem ce decide majoritatea parlamentară, că noi nu avem majoritatea acolo. Iniţiativa „Fără penali” nu are raport la Comisia Juridică şi potrivit practicii, nu ar putea fi discutat. Cu toate astea, noi susţinem ca să fie discutat în plen, sărim comisia şi făcând inclusiv discuţiile, amendamentele şi toate discuţiile tehnice în plen. Dacă se va putea acest lucru, vom susţine evident şi amendamentele convenite împreună cu USR-ul la discuţia din Camera Deputaţilor şi da, vom susţine iniţiativa „Fără penali”, pentru că România are nevoie de o viaţă politică curată”.

Întrebat ce şanse sunt ca iniţiativa „Fără penali” să fie supusă unui referendum odată cu alegerile parlamentare din şase decembrie, liberalul a răspuns: „Îmi este greu să vă dau un procentaj de reuşită. Este destul de târziu, din punctul ăsta de vedere. Colegii noştri de la USR PLUS sunt foarte dornici ca ea să fie adoptată înainte de alegeri, nu ştiu cât de mult îşi doresc să fie şi supusă, dar cred că îşi doresc să fie cel puţin temă de campanie electorală”.