• Ion Cristoiu: Preocuparea regizorilor pentru a evidenția bogățiile naturale de pe Terra nu e fără tîlc.
  • Ion Cristoiu: O descoperire științifică declanșează o cursă nebunească între marile Puteri ale Sistemului Solar pentru a o folosi ca armă. Nimeni nu se gîndește la exploatarea descoperirii în scopuri pașnice.
  • Ion Cristoiu: Golănia de partid și de stat care e spulberarea Legii Educației printr-o Ordonanță de Urgență dată de Victor Ponta în disprețul Constituție nu poate fi contracarată decît dacă Avocatul Poporului, fostul premier PNȚD, Victor Ciorbea, o contestă la Curtea Constituțională.

Ecologism. Cu serialul The Expanse (premiera, noiembrie 2015) am ajuns la sezonul cinci. Nu mai țin minte dacă am văzut anterior sezonul 4. Sigur primele trei sezoane le-am parcurs, deși acum, la revizionare, descopăr că știu doar scena în care Bobbie se întîlnește cu Oceanul, secvență visată încă din copilărie, deoarece ea s-a născut și a crescut pe Marte, planetă lipsită de atmosferă. Tema bogățiilor inestimabile ale Terrei față de alte planete se întîlnește frecvent în acest serial SF. Miller, născut și crescut pe Centură, îl întreabă pe pămînteanul Holden ce gust are apa. Alex, marțianul, care lucrează pe nava Pămîntenilor, își amintește de un moment ferice al vieții, cel în care i-a adus fetiței, într-o casetă, nisip de pe Pămînt.

Preocuparea regizorilor pentru a evidenția bogățiile naturale de pe Terra nu e fără tîlc. Proclamînd un ecologism subtil, făcătorii serialului sugerează că Pămîntenii își bat joc de Natură tocmai pentru că e din belșug pe Terra. În restul Sistemului solar, Natura lipsește. Prin urmare e infinit mai prețuită decît pe Pămînt. Sub puterea serialului, călătorind la Sinaia, am început să mă uit la brazi cu alți ochi. Cu ochii unui marțian care a visat toată viața să vadă un brad adevărat.

Nu e singura transpunere într-un viitor aflat la sute de ani distanță de prezent.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

O descoperire științifică declanșează o cursă nebunească între marile Puteri ale Sistemului Solar pentru a o folosi ca armă. Nimeni nu se gîndește la exploatarea descoperirii în scopuri pașnice.

Sistemul solar din serial e alcătuit din:

ONU, al Pămîntului și Lunii;

Republica Congresională Marțiană a planetei Marte;

Alianța Planetelor Exterioare (OPA).

Națiunile Unite și Marte exploatează sîngeros popoarele extraterestre, Bellter din OPA.

Cei din OPA luptă pentru egalitate, împotriva exploatării, cu mijloace diverse, de la gandhismul indian, pînă la terorismul palestinian.

Ca și azi, armistițiile, tratatele de pace ascund intenția fiecărei din părți de a-și lua revanșa cu prima ocazie.

Proiectarea în viitor a prezentului activ are loc și în cazul vieții cotidiene. Cei din The Expanse călătoresc de a lungul și de a latul Sistemului solar nu prea diferit de cei din prezent. Amărîții folosesc navete în genul trenurilor navetă de azi sau al curselor low cost pentru a ajunge de pe o stație pe alta. Bogații și ștabii călătoresc cu navete de lux sau oficiale. Navetele nu aterizează, ci andochează. Locul telefoanelor mobile de azi l-au luat niște bucăți de sticlă transparentă. În rest, viața unui om obișnuit e ca și cea de azi împărțită între băut, mîncat, făcut sex, furturi și chiar asasinate.

*

Ghidușii geniale. Recitind Corespondența lui Caragiale nu ostenesc să mă mir de capacitatea Meșterului de a scoate diamante literare din ghidușii de carte poștală.

Într-o epistolă trimisă lui Paul Zarifopol (unul dintre adrisanții cu care scriitorul are chimie) de la Berlin, pe 16 februarie 1908, Caragiale scrie la un moment dat:

„Aproposito de țară d-ta știi, ca bărbat învățat, ce te cunosc, vorba străbunilor noștri romani: «nu-i departe de la Capitoliu la rîpa Tarpeia!». Dar să te mai învăț eu una a strănepoților străbunilor: «nu e departe de la Focșani la Odobești»”.

Rîsul țîșnește din compararea celor două vorbe.

Stînca Tarpeia e locul din care romanii își aruncă trădătorii.

Stîncă aflată nu e departe de Capitoliu.

Vorba romană spune că între măreție și cădere nu e prea mare distanță.

Odobești e o localitate faimoasă pentru vinurile sale.

Vorba lui Caragiale spune că de la Focșani la locul cu băutul e o distanță mică.

*

Scriam pe 10 iulie 2014. Va trimite Victor Ciorbea la CCR Ordonanța privind Educația, această nouă Golănie a lui Victor Ponta?

Golănia de partid și de stat care e spulberarea Legii Educației printr-o Ordonanță de Urgență dată de Victor Ponta în disprețul Constituție nu poate fi contracarată decît dacă Avocatul Poporului, fostul premier PNȚD, Victor Ciorbea, o contestă la Curtea Constituțională. Victor Ciorbea n-a dat nici un semn c-ar înțelege obligația de a contesta Ordonanța de Urgență, obligație determinată de:

  1. Democrația din România, care reclamă verificarea de constituționalitate a unei Ordonanțe care reglementează un domeniu vital al țării;
  2. Trecutul său de premier al CDR.

Plecînd de aici, am scris și vorbit că Victor Ciorbea pare un mituit de către Victor Ponta. Miercuri însă, Victor Ciorbea a dat un Comunicat prin care informează opinia publică de existența unor cereri de a trimite Ordonanța la CCR. Nu ne spune însă dacă o va trimite. Miercuri seara, intervenind telefonic la Jocuri de putere în dezbaterea golăniei care e Ordonanța, i-am zis lui Rareș Bogdan că văd în Comunicatul de azi semnul că Victor Ciorbea va contesta OUG la CCR. Aflat pe Drumul Damascului, Victor Ciorbea îl va vedea pe Domnul! Dvs ce credeți, mă înșel?

Citește și