Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în prezent, criza sanitară a intrat într-un balamuc de rutină, iar adevarata criză care ar trebui să neliniștească partidele din coaliția de guvernare este cea energetică pentru care oamenii așteaptă măsuri concrete, dar care nu vin pentru că avem două guverne într-unul singur.

Adevărata criză care ar trebui să neliniștească actuala coaliție este criza energiei. Criza sanitară a intrat într-un balamuc de rutină și pe plan mondial. Sigur, mai ales și în presă și în politică mai sunt din ăștia care susțin cu înversunare ideea restricțiilor, dar ca și în vestul Europei, și în România este o mare oboseală. Cred că, din punct de vedere sanitar, oamenii se apropie de momentul clocotului. Nu mai rezistă pentru că în vest criza a fost administrată foarte prost. La noi nu se pune problema”, a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Ion Cristoiu spune că Guvernul susținut de PNL-PSD-UDMR nu este unul de centru dreapta sau de centru stânga care să dea un semnal și să ia măsurile așteptate de populație, ci o anomalie, în care principalele partide din coaliție vorbesc pe două voci și transmit mesaje conform propriilor ideologii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Avem o diferență între ce spune PNL și ce spune PSD. De ce este principalul pericol criza energetică? Pentru că noi nu avem un guvern de centru dreapta sau de centru stânga. Dacă era numai PSD la guvernare și cu un partid sau două de centru stânga, electoratul care i-a votat aștepta intervenția statului, statul protector, ăsta e PSD. Venea guvernul care era al PSD și lua niște măsuri clare, nu se mai plăteau facturile… dacă era guvernul numai al PNL sau dacă era PNL și USR, atunci aveam guvernul Cîțu, care spuneau eu sunt de dreapta puțin îmi pasă. Nu ai să plătești, faci economii. În cazul de față noi avem două guverne într-unul. O anomalie. Și atunci nu există un semnal. Pe de o parte, electoratul PSD și ăla nehotărât așteaptă o intervenție a statului, pe care, nu cred că din motive electorale, PNL o neagă”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu atrage atenția că în criza energiei coaliția și guvernul se comportă ca și când ar avea 5% în Parlament și nu 70%.

Pe de altă parte, avem cea mai puternică putere postdecembristă, iar electoratul și al PNL, și al PSD a acceptat acest caprovarzism pe ideea că avem un guvern că va rezolva problemele cu autoritatea unui guvern de 70%. Ori, dacă vă uitați acum în cazul energiei, avem un guvern de 5%. Adică în momentul în care 70% în Parlament, nu ai nici opoziție, președintele e al tău, serviciile sunt ale tale, în acel moment te porți ca Djokovic cu australienii, puțin îți pasă”, a subliniat publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că toate problemele sociale generate de criza energiei va afecta PSD și pentru a rezolva anomalia celor două guverne într-unul singur ar trebui să intervină președintele Iohannis.

Toate aceste probleme sociale afectează PSD, care e la guvernare. Marea problemă e că, de fapt, avem de fapt două guverne și aceste două guverne nu reușesc să găsească un numitor comun. Pe de o parte, PSD, care lansează în spațiul public tot felul de măsuri și PNL care vine și el și spune. Aici trebuia să vină Klaus Iohannis și să-i împace. Față de criza sanitară, care mai e cum mai e, criza energiei va intra și în prețuri (….) toată lumea spune că dacă nu era demonstrația AUR nu se renunța la certificatul verde. Nu, au apărut statistici care arată că dacă se introduce certificatul verde, la poliție de exemplu, 60% din polițiști trebuia să plece acasă. Deci noi nu vom mai avea forță de muncă. Poți să-ți permiți când ai 90% vaccinați, restul 10% mai găsesști, aduci pakistanezi. Dar când ai numai 40% vaccinați, și n-ai polițiști, n-ai medici, profesori care nu s-au vaccinat, îi ții acasă”, a mai spus publicistul.

Topul Săptămânii

În Topul Săptămânii realizat de publicistul Ion Cristoiu, primul loc este ocupat de președintele PMP, Cristian Diaconescu, iar locul 5 de liderul Forței dreptei, Ludovic Orban.

Locul 5 – Ludovic Orban, liderul Forța Dreptei

A tăcut de când a devenit liderul Forței Dreptei. A avut Covid, dar asta nu te amuțește. E păcat că a pierdut o perioadă în care putea să fie destul de activ”.

Locul 4 – Monica Anisie, fost ministru PNL al Educației

Celebra Monica Anisie pentru care Florin Cîțu se bate să fie ministrul Digitalizării. Oricum, a nenorocit educația națională. Cred că o să fie ea pentru că o să invoce că mai e nevoie de încă o femeie în guvern. Ea a trecut de partea lui Cîțu la congresul PNL”.

Locul 3– Florin Cîțu, președintele PNL

„Nu am înțeles nici acum de ce se duce la televizor. La ora actuală coaliția se va destrăma numai și numai din cauza lui Florin Cîțu dacă nu-l debarcă. E limpede că el nu are niciun interes, el și gruparea lui, ca, nu guvernul, Ciucă să nu performeze. Pentru că în momentul în care premierul, care e de la PNL, merge bine, e clar că el se teme că îi ia locul”.

Locul 2– Novak Djokovic, jucător de tenis

„Că l-a ajutat Dumnezeu să-l expulzeze și nu joacă”.

Locul 1 – Cristian Diaconescu, președintele PMP

La ora actuală avem cea mai puternică putere posdecembristă. Avem o opoziție de doi lei, în care ăștia de la USRPLUS în loc să discute despre chestiuni importante, discută despre AUR. Au intrat într-o capcană. În loc să atace puterea, ei se ceartă cu AUR. Și AUR de-al dracului se duce.  La ora actuală AUR nu poate să fie Opoziția pentru că este pompată ideea că este fascist și atunci cel mai important partid extraparlamentar este PMP, care are structuri în teritoriu. Dispariția acestui partid în PNL este o nebunie. Fuziunea o vrea o grupare din partid și dl. Tomac. Fuziunea înseamnă că se pierde un partid, doi-trei de acolo, Tomac și gașca, o să aibă niște funcții, o lună, că îi dă afară după asta. PMP avea foarte foarte mari șanse ca în caz de alegeri anticipate să intre în Parlament”.