- Ion Cristoiu: Intrînd în Cabana cu cărţi de la Găgeşti, văd pe unul dintre rafturi cele trei volume din interviurile luate de Iosif Sava la emisiunea sa unică în felul ei de pe TVR.
- Ion Cristoiu: Primul interviu din volum e cu mine. L-am dat în iulie 1995. Habar nu mai aveam că Iosif Sava mi-a luat un interviu. Îl xeroxez, îl trimit dactilografei, după care-l citesc. Ce dracu ziceam eu în 1995, acum 21 de ani, aşadar?
- Ion Cristoiu: E un moment mortal în interviu. Cel în care Iosif Sava mă avertizează c-ar putea să-mi se ia EVZ, iar eu răspund: Ce dacă? plăcerea de a scrie zilnic n-au cum să mi-o ia. Şi eu şi el am avut dreptate. Peste doi ani asta s-a întîmplat.
N-am riscat. Pentru că din zona proză satirică am terminat Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac, o culegere de Ilf şi Petrov care reia masiv din alte culegeri, am căutat ceva de citit cu creionul în mînă dintre satirici. Cineva mi-a recomandat Pepin cel scurt, miniroman de Steinbeck, ca fiind satiric. Mirat (nu-l ştiam pe Steinbeck neam cu Gogol), l-am luat cu mine la Sinaia. Neîncrezător în satiricul Steinbeck, pe fondul spaimei mele că orice nouă lectură gratuită e pură pierdere de vreme, m-am oprit după prima pagină.
Poate că e un roman satiric.
Eu însă n-am riscat. Azi dimineaţă, duminică fiind, m-am consacrat porţiilor de lectură zisă şi stimulatoare, după ce azi noapte am găsit pe harduri externe texte scrise, dar uitate. Pentru umor, m-am apucat de Domnii Golovliov, de Saltîkov – Şcedrin. Da, asta da literatură satirică. Soţul Golovliovei e un neisprăvit care stă închis în camera lui şi imită graurii, vrăbiile şi alte păsări cîntătoare. În plin Gogol, desigur.
*
Viperele. Azi noapte, am găsit pe folderele de pe hardurile externe mai multe eseuri pentru volumul Linguşirea cu sclipici, între care unul despre o culegere de citate din Carol al II-lea. Nu pot verifica dacă l-am publicat. Oricum, îl trimit la bătut. Găsesc şi un text despre Procesul ziariştilor de după 23 august 1944. Se intitulează Viperele şi e în mare parte reproducerea unui articol violent din Scînteia de-al lui Miron Constantinescu, despre Ziariştii trădători.
*
Un interviu. Intrînd în Cabana cu cărţi de la Găgeşti, văd pe unul dintre rafturi cele trei volume din interviurile luate de Iosif Sava la emisiunea sa unică în felul ei de pe TVR. Îmi amintesc că Simona Ionescu mi-a vorbit de o emisiune cu cei de la Evenimentul zilei. Sînt convins c-am fost şi eu prezent, alături de cîteva vedete ale ziarului de atunci. Mă gîndesc să iau volumele, să le răsfoiesc şi să dau de paginile cu emisiunea. Le voi bate la maşină, în vederea publicării. Cum nu ştiu ordinea interviurilor în cele trei cărţi, desprind de pe raft una, la întîmplare.
Surpriza vieţii mele!
Primul interviu din volum e cu mine. L-am dat în iulie 1995. Habar nu mai aveam că Iosif Sava mi-a luat un interviu. Îl xeroxez, îl trimit dactilografei, după care-l citesc.
Ce dracu ziceam eu în 1995, acum 21 de ani, aşadar?
Păi ce ziceam. Lucruri nu prea diferite de ce zic acum, nouă confirmare a tezei mele că sînt adevăruri formate în tine pentru totdeauna, restul vieţii fiind o reluare a acestora, chiar dacă nuanţate. De reprodus azi sau mai bine zis de făcut un comentariu din el. Mă gîndesc la pasajul despre maşinăria administraţiei occidentale, cheia succesului înregistrat de Vest în Istorie. La fel de interesant, mai ales pentru un editorial din EVZ de vineri e discuţia despre acuzaţiile aduse în presă mie de Petru Pînzaru şi SRS. Le-aş putea publica prefaţate de cîteva rînduri menite a sublinia ce acuzaţii mi se aduceau în 1995. Dintre multe dorinţe expuse acolo mi s-a îndeplinit cea cu televiziunea. E însă un moment mortal în interviu. Cel în care Iosif Sava mă avertizează c-ar putea să-mi se ia EVZ, iar eu răspund:
Ce dacă? plăcerea de a scrie zilnic n-au cum să mi-o ia.
Şi eu şi el am avut dreptate. Peste doi ani asta s-a întîmplat.
*
Ce scriam pe 6 aprilie 2014. Bătălia pentru Mircea Diaconu e, în realitate, bătălia pentru Penalii din PSD
Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia lui Mircea Diaconu la decizia BEC de respingere a candidaturii sale la europarlamentare. Cu toate aceste, BEC a anunţat că nu va face recurs la această decizie. Se presupune de noi, cei catalogaţi de Victor Ponta drept „jurnalişti fascisto-comunistoizi” că BEC a luat o decizie întemeiată. Orice instituţie care ia o decizie într-un caz şi-o apără pînă-n pînzele albe. Dacă n-o face înseamnă că a luat-o în chip nedrept şi ştie c-a luat-o astfel. Sau că, în realitate, decizia respectivă se înscrie într-un scenariu politic bine pus la punct. În cazul Mircea Diaconu, acest scenariu a fost dezvăluit de reuniunea PSD de la Braşov. Aceasta a stat sub semnul îngrijorării lui Liviu Dragnea că mulţi primari PSD au probleme care ţin de incompatibilitate. Aşadar, marea problemă a PSD o reprezintă înfrîngerea ANI într-un caz. Acest caz a fost ales cu grijă să fie al lui Mircea Diaconu. Nici că se putea un alt caz mai bun de manipulat de penalii din PSD. Sub acest semn, al folosirii cazului Mircea Diaconu, Victor Ponta a ordonat structurilor din teritoriu strîngerea de semnături pentru Mircea Diaconu şi celor două pompe mediatice ale Famigliei sale – Antena 3 şi România Tv – campania de presă pentru jeluirea lui Mircea Diaconu. Potrivit acestui scenariu, BEC a respins candidatura. Ar fi fost prea riscant ca BEC să se dea pe faţă ca agent PSD acum. O va face mai tîrziu, în cele două campanii din 2014. Judecătoarea de la Tribunalul Bucureşti, cea care a scos din joc PER şi Noua Republică, formaţiuni pe care PSD nu le vrea în campanie, a decis în favoarea lui Mircea Diaconu. Altfel spus, în favoarea PSD. Rămîne de văzut ce va spune Curtea de Apel. Pentru că bătălia pentru Mircea Diaconu e, în realitate, bătălia pentru Penalii din PSD.
Alte titluri din 6 aprilie 2014
România – victimă la modul absolut?
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro