Ion Cristoiu: Cum s-a transformat pe loc Scînteia lui Ceauşescu în Scînteia lui Iliescu

Ion Cristoiu Ion Cristoiu-editorial
  • Ion Cristoiu: Ziariştii de la Informaţia erau la vremea respectivă ziarişti comunişti. Nu ieşiseră cu o iotă din discursul oficial. Erau însă ca toţi ziariştii oameni hîrşiţi. Puteau presupune că Nicolae Ceauşescu va reveni. Cum de-au scos Libertatea atît de repede? Nu cumva, pentru că fuseseră asiguraţi că lui Nicolae Ceauşescu îi luase locul Ion Iliescu?
  • Ion Cristoiu: Scînteia poporului, ediţie specială, datată 22 decembrie 1989, se rezumă la o singură pagină, gen ediţiile speciale ale ziarelor interbelice. Ca tiribombism nu diferă de paginile întîi dedicate marilor evenimente din regimul Ceauşescu.
  • Ion Cristoiu: De reamintit că Scînteia poporului mai întîi şi Adevărul mai apoi se manifestă cu acelaşi patos slugarnic faţă de Ion Iliescu aşa cum se manifestase faţă de Nicolae Ceauşescu! Scînteia se remarcase prin disponibilitatea de a fi, cînd comandamentele revoluţionare o cereau, afiş de luptă.

Ion Cristoiu: Ziariştii de la Informaţia erau la vremea respectivă ziarişti comunişti. Nu ieşiseră cu o iotă din discursul oficial. Erau însă ca toţi ziariştii oameni hîrşiţi. Puteau presupune că Nicolae Ceauşescu va reveni. Cum de-au scos Libertatea atît de repede? Nu cumva, pentru că fuseseră asiguraţi că lui Nicolae Ceauşescu îi luase locul Ion Iliescu?

Eseul de debut al campaniei mele de punere la îndoială a ceea ce ni se prezentase în după-amiaza lui 22 decembrie 1989 sub forma unei producţii de tip Mosfilm despre Revoluţia bolşevică, 22 decembrie 1989 – O după-amiază cu prea multe întrebări, din Expres, 23 februarie 1990, nu menţiona, printre ciudăţeniile care-mi săriseră în ochi în ziua Căderii lui Ceauşescu, graba cu care ieşise Libertatea. Nicolae Ceauşescu plecase cu elicopterul la 12.06. Despre el opinia publică nu ştia nimic, deşi după părerea mea totul era sub controlul Armatei, care dăduse lovitura de stat militară. E drept, la 13, Mircea Dinescu anunţase la tv că dictatorul a fugit. Ziariştii de la Informaţia erau la vremea respectivă ziarişti comunişti. Nu ieşiseră cu o iotă din discursul oficial. Erau însă ca toţi ziariştii oameni hîrşiţi. Puteau presupune că Nicolae Ceauşescu va reveni. Cum de-au scos Libertatea atît de repede? Nu cumva, pentru că fuseseră asiguraţi că lui Nicolae Ceauşescu îi luase locul Ion Iliescu?

Să zicem că la Informaţia Bucureştiului lucrau şi dizidenţi, precum Stelian Moţiu. Dar la Scînteia? La Scînteia lucrau activişti, oameni verificaţi şi răsverificaţi. În dimineaţa lui 22 decembrie 1989 Scînteia apare în ediţia ceauşistă obişnuită, exprimînd ceea ce propaganda numea mînia poporului faţă de huliganii de la Timişoara. Ar fi fost normal din partea unor ziarişti activişti să aştepte ediţia de a doua zi. Se putea începe lucrul la ediţia anticeauşistă mai spre seară, cînd se limpezeau cît de cît lucrurile în legătură cu Nicolae Ceauşescu.

Nu se întîmplă aşa.

22 decembrie 1989, ora 15 şi 13. Ion Caramitru joacă rolul vieţii sale. Cel de şef peste România fără Ceauşescu. În studioul patru, lîngă el, aşteaptă în picioare reprezentanţii Miliţiei şi ai Securităţii. Au venit să-şi dea obolul noii orînduri, în care speră că vor trăi la fel de bine ca şi în vechea orînduire. Înainte de a le da cuvîntul Ion Caramitru spune:

„Vă rog să-mi daţi voie, înainte de a da cuvîntul reprezentanţilor Miliţiei şi Securităţii, care au ţinut să fie aici de faţă, să spună ce au de spus, să prezentăm pentru cei care sînt cu ochii pe camerele de televiziune, pe televizoarele noastre de acasă, noua, noul antet, noua ediţie a ziarului Scînteia, să vedem cum arată. Iat-o se citeşte de pe o bucată de hîrtie pe care scrie Scînteia:

Ziarul nostru apare azi în cîteva ore, într-o ediţie specială într-o expresie patriotică, nouă, adevărată ca ziar al poporului, este o noutate extraordinară, de acum înainte vom citi în ziarele noastre ceea ce nu am reuşit pînă acuma niciodată, pentru că tiranul ne-a ţinut ascuns poporul şi ne-a ţinut departe de adevărul istoric şi de viaţă.”

Nu e vorba de nici un antet. Ion Caramitru nu jucase în nici un film despre presă, e de înţeles că nu pricepe despre ce-i vorba. Cei de la Scînteia trăseseră o pagina întîi a ediţiei speciale în care se afla doar textul deja cules, cu anunţul privind expresia patriotică.

Nu trece mult şi în studiou apare Ion Erhan, din partea redacţiei, care citeşte următoarele:

„Dragi colegi, compatrioţi. Ziariştii şi tipografii «Scînteii» au hotărît ca ziarul «Scînteia» să se numească de acum înainte «Scînteia Poporului», (glasuri: Adevărul) cotidian social-politic. Prima ediţie va apare peste cîteva ceasuri. (glas: e bine) Aici (glasuri: Adevărul să triumfe, Adevărul. Alt glas: Dacă aveţi altă idee, spuneţi-o), aici, avem titlul la primul: tot ce-am clădit (bărbat: s-a schimbat denumirea), oameni buni, tot ce-am clădit cu rîuri de sudoare, cu imense renunţări şi sacrificii, este al nostru! Să apărăm ca ochii din cap avuţia ţării, avuţia noastră!”

Scînteia poporului, ediţie specială, datată 22 decembrie 1989, se rezumă la o singură pagină, gen ediţiile speciale ale ziarelor interbelice. Ca tiribombism nu diferă de paginile întîi dedicate marilor evenimente din regimul Ceauşescu. Sus, deasupra titlului scrie cu litere de o şchioapă:

Glorie patriei libere, poporului ei erou!

Sub titlul ziarului se precizează Cotidian politic şi social

Peste două fotografii menite a sublinia entuziasmul popular dar şi fraternizarea Armatei cu poporul, scrie cu litere mari:

Dictatura a căzut, poporul e liber!

Sub acest grupaj un text redacţional, care se vrea profesia de credinţă a celor de la Scînteia:

„Victoria adevărului

Începînd din această clipă de înălţătoare bucurie a libertăţii, instaurată o dată cu înlăturarea de la putere a dictaturii, ne adresăm populaţiei cu solemna asigurare că «Scînteia» va fi un ziar al poporului, al adevărului întreg, al adevărului pe care cu amărăciune şi, nu de puţine ori, cu lăuntrică indignare nu l-a putut rosti.

Nimic mai trist, nimic mai dureros pentru om decît să nu poată rosti adevărul!

Suntem decişi, noi toţi redactorii acestui ziar, să slujim pînă la capăt, cu sufletul de români, cu talentul, cu întreaga noastră capacitate profesională, interesele restabilirii dreptăţii în România, interesele sfinte ale naţiunii noastre, să luptăm cu mijloacele publicisticii pentru ştergerea grelelor consecinţe ale politicii dictaturii personale, ale minciunii instituţionalizate, ale corupţiei, ale diletantismului politic prin care poporul s-a văzut silit, sub nevăzute, dar cumplite ameninţări, să trăiască umilinţa de a aplauda ceea ce era de huiduit, de a îndura privaţiuni, de a nu-şi putea exprima voinţa şi opinia, de a-i fi siluită conştiinţa, cultura, spiritualitatea.

Vom scrie cu patos, cu patriotică şi omenească răspundere, făcîndu-ne ecoul larg şi real al maselor pentru considerabilul efort ce ni se cere acum nouă, cetăţenilor României, pentru a ne aşeza pe adevăratul drum al libertăţii, al respectului pentru om şi adevăr.

Coloanele ziarului nostru vă aparţin, stimaţi cititori, iubiţi şi demni cetăţeni ai României. Adresaţi-vă lor cu tot ceea ce poate contribui la reinstaurarea climatului dreptăţii şi demnităţii naţionale.

Începem cu un fierbinte îndemn la acţiuni mature şi responsabile, la ordine şi respect al valorilor, la înţelepciune, împotriva violenţelor şi actelor gratuite, împotriva provocărilor şi a încercărilor de a ne denatura sensul actualei mari revoluţii populare spre scopuri străine naţiunii.

MÎNIA ŞI-A FĂCUT DATORIA, DREPTATEA A FOST CUCERITĂ CU SÎNGE, ACUM ESTE RÎNDUL RAŢIUNII, CALMULUI, ÎNŢLEPECIUNII! ”

De reamintit că Scînteia poporului mai întîi şi Adevărul mai apoi se manifestă cu acelaşi patos slugarnic faţă de Ion Iliescu aşa cum se manifestase faţă de Nicolae Ceauşescu!

Scînteia se remarcase prin disponibilitatea de a fi, cînd comandamentele revoluţionare o cereau, afiş de luptă. Sub profesia de credinţă, într-o casetă se poate citi îndemnul:

„Ostaşi şi ofiţeri ai armatei, securităţii poporului şi miliţiei !

În numele libertăţii cîştigate cu jertfe, în numele fraţilor, părinţilor şi copiilor noştri, treceţi definitiv şi necondiţionat de partea poporului, punînd capăt vărsării de sînge, apărînd cuceririle sfinte ale României!”

Scînteia poporului e primul ziar postdecembrist care lansează campania de albire a Armatei. Pe prima pagină, descoperim editorialul Recunoştinţă fierbinte armatei române. Un text de elogiu al Armatei care n-a mai tras în popor. Articolul e ilustrat cu o fotografie în care o doamnă cu căciulă sorcoveşte pe la spate un soldat cu cască. Pe partea dreaptă de sus pînă la jumătatea paginii, e reprodus Deşteaptă-te române! sub care e tipărit anunţul „Ziarul nostru apare azi într-o ediţie specială, într-o expresie patriotică, nouă, adevărată, ca ziar al poporului”, arătat de Ion Caramitru la tv. Sub anunţ un text intitulat De la Agerpres, prin care agenţia îşi exprimă adeziunea la noua orînduire.

Întregul spaţiu de jos e rezervat tot unei chemări de tip revoluţionar:

„Revoluţia populară a învins! Acum e nevoie de raţiune, calm şi vigilenţă în apărarea libertăţii şi a valorilor naţionale!”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro