Ion Cristoiu: De ce-l urau Marii Preoţi pe Isus

• Ion Cristoiu: Discuţii nesfîrşite s-au iscat de-a lungul secolelor în explicarea atitudinii Marilor Preoţi faţă de Isus. Pentru că de la ei plecînd, antisemitismul s-a format şi a acţionat ca o doctrină responsabilă de pogromuri, au fost şi voci care au încercat să-i absolve pe Marii Preoţi de moartea Mîntuitorului.
• Ion Cristoiu: Isus fondează o nouă religie, net deosebită de cea din punctul de plecare. Prin cîteva note determinante – accentul pe iubire, universalitatea, Împărăţia cerurilor a venit deja – noua religie e net opusă celei mozaice şi, mai mult, o pune sub semnul întrebării.
• Ion Cristoiu: Religia mozaică va rămîne aşa cum era înţeleasă de Marii Preoţi, fără a fi reformată. Iar Creştinismul se va constitui într-o nouă religie. Aceasta ar fi cauza spirituală – ca să-i zicem aşa – a ostilităţii faţă de Isus din partea Marilor Preoţi. O altă cauză – cu adevărat importantă – trimite la contestarea de către Isus a marilor instituţii iudaice.

Discuţii nesfîrşite s-au iscat de-a lungul secolelor  în explicarea atitudinii Marilor Preoţi faţă de Isus. Pentru că de la ei plecînd, antisemitismul s-a format şi a acţionat ca o doctrină responsabilă de pogromuri, au fost şi voci care au încercat să-i absolve pe Marii Preoţi de moartea Mîntuitorului. Atît apărătorii, cît şi acuzatorii Evreilor comit o gravă eroare de identificare. O simplă incursiune în istoria creştinismului ne convinge de acest adevăr.

Ce reacţie a avut Biserica Catolică faţă de Protestantism?

Una de necruţare absolută, împinsă pînă la arderea pe rug a dizidenţilor.

Religia lui Isus, deşi ivită în interiorul Religiei Evreieşti, o depăşeşte pentru a se constitui într-una de sine stătătoare:

Creştinismul.

E de ajuns să comparăm Dumnezeul milos, iubitor al tuturor seminţiilor, din Noul Testament cu Dumnezeul crud-răzbunător, arondat salvării unei singure semeţii, cea evreieşti, pentru a înţelege că Marii Preoţi l-au perceput pe Isus, în chip corect, ca un duşman al Religiei mozaice. Desigur, putem discuta dacă întemeietorul unei noi Religii merita să fie trimis la moarte de către Preoţii unei alte religii. Isus nu spune însă nicăieri că el e purtătorul unei noi Religii. El vorbeşte – şi vrea să fie înţeles astfel – ca un reformator al Religiei mozaice.

Numai că doctrina sa nu e una reformistă, ci una revoluţionară. Din interiorul religiei mozaice, folosindu-se de elementele de fond ale acesteia, Isus fondează o nouă religie, net deosebită de cea din punctul de plecare. Prin cîteva note determinante – accentul pe iubire, universalitatea, Împărăţia cerurilor a venit deja – noua religie e net opusă celei mozaice şi, mai mult, o pune sub semnul întrebării. Autorităţile iudaice sînt alarmate nu de prefigurarea unei noi religii, ci de naşterea acesteia în interiorul religiei deja existente. Dumnezeul invocat de Isus e Dumnezeul religiei mozaice. Numai că el e net diferit, ca ipostază, de cel al Dumnezeului evreiesc. Apărătoare ale religiei tradiţionale, autorităţile iudaice aveau tot dreptul să-l considere şi să-l judece pe Isus ca pe un duşman al religiei mozaice. De altfel, deşi acţionează ca rabin, asumîndu-şi postura de reformator al religiei mozaice, Isus e, în realitate, părintele unei noi religii: creştinismul. Ulterior, religia mozaică va rămîne aşa cum era înţeleasă de Marii Preoţi, fără a fi reformată. Iar Creştinismul se va constitui într-o nouă religie.

Aceasta ar fi cauza spirituală – ca să-i zicem aşa – a ostilităţii faţă de Isus din partea Marilor Preoţi.

O altă cauză – cu adevărat importantă – trimite la contestarea de către Isus a marilor instituţii iudaice:

Templul, Cultul, Ritualul, Legea.

Aceste instituţii ofereau oficialilor bani şi putere. Obligativitatea de a merge la Templu nu putea fi pusă la îndoială fără riscul ca o întreagă armată de inşi să rămînă fără resurse materiale. Templului i se plătea o dare anuală de către fiecare evreu, chiar şi dacă se afla în diaspora. Respectarea strictă, rigidă a normelor rituale şi cultice se constituie într-un alt izvor de autoritate a clasei sacerdotale.

Pe acest fond, vine Isus, care reduce relaţia dintre Dumnezeu şi Individ, pînă atunci complicată şi mediată de Marii Preoţi, la o relaţie simplă şi directă. Dacă poţi intra în relaţie cu Dumnezeu atît de simplu, crezînd doar în El, întreaga structură birocratică religioasă devine inutilă. Ceea ce înseamnă că toţi cei care-şi hrăneau puterea şi averea din medierea relaţiei Individului cu Dumnezeu îşi pierd raţiunea de a fi. Nu e prea dificil de intuit pericolul reprezentat de Isus pentru întreaga suprastructură religioasă a vremii.

Să reamintim – pentru că e nevoie – că Isus se înfăţişa drept Rabin, drept interpret al Legii lui Moise şi nu drept fondator sau sol al unei noi religii. De-a lungul şi de-a latul campaniilor sale, el se adresează evreilor, celor care împărtăşesc religia mozaică. Punerea la îndoială a Templului, a normelor ritualice rigide se face de pe poziţia de Rabin. Asistenţa nu e îndemnată să-şi asume o nouă Religie, net diferită de cea Mozaică. I se spune să-şi concentreze efortul pe credinţă pur şi simplu. Respectarea strictă a normelor nu asigură – cum se spunea pînă acum – contactul cu Dumnezeu.

Reacţia Bisericii Catolice faţă de Reformă ne-ar oferi o imagine cît de cît a felului în care a fost privită de către Marii Preoţi campania lui Isus.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro