• Ion Cristoiu: Renumirea lui Bologa depinde de doi oameni, de Predoiu şi de Iohannis. Vreţi să-mi spuneţi că cei doi sunt atât de nătângi încât să fie traşi pe sfoară de Bologa? Bologa să facă tărăboiu ăsta şi dl. Predoiu, care le are pe ale lui, să zică aoleu, ce bun e ăsta! Nu, s-a decis să fie renominalizat. Nu uitaţi că Bologa a fost ţinta unor critici din partea USR şi a presei tefeliste şi a spus mă, spui şi tu ceva acolo, cu tărăboi, cutare-cutare.
  • Ion Cristoiu: În cazul de faţă, cel care trebuie chemat, mai mult decât martor, este Nicolae Ciucă. Din două motive. Dincolo, la Romarm au comandat două linii de producţie, ele au fost dezastruoase, oricum ele nu au produs nimic. Dincoace, avem nişte măşti, care s-au dat în spitalele militare, în spitalele militare fiind militari. Cum adică? Dacă măştile alea nu erau corespunzătoare, ăia riscau să moară. Aici am deja un caz de tribunal militar.
  • Ion Cristoiu: Dacă ne uităm la situaţia din PNL la ora actuală, este dezastruoasă, acolo e un balamuc total, e o bătălie pentru putere între diferiţi centri, accentuată de ideea rotativei pentru că, dacă dl. Ciucă nu mai e premier, putem să ne luăm adio de la el ca preşedinte de partid că va începe bătălia internă să-l dea jos. Probabil că pe acest fond au fost semnale că dl. Orban vrea şi el o halcă.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că tărăboiul mediatic din ultimele zile, izbucnit în jurul unor ilegalităţi comise în pandemie, este creat la ordin pentru a justifica o nouă nominalizare a lui Crin Bologa la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Domnului Bologa i s-a spus să facă spectacol, pentru că, dacă am merge pe varianta că Bologa a zis candidez din nou, pentru că va candida, vreau să fac spectacol, cel care trebuie să-l nominalizeze este un domn numit Predoiu. El nu poate fi atât de neghiob încât să fie tras pe sfoară de dl. Bologa. De fapt îl numeşte Klaus Iohannis. Klaus Iohannis îl sună pe dl. Predoiu şi îi spune îl pui pe ăla şi pe ăla, pentru că a rămas acea procedură care depinde fundamental de Ministerul Justiţiei care propune şi de Klaus Iohannis care dispune. Dacă ne gândim la cei doi, de al căror condei depinde numirea ăstora, domnul Bologa nu-şi putea permite pe cont propriu, băi, ăia nu sunt aşa de tâmpiţi… şi atunci i s-a spus mă fă şi tu spectacol pentru ca să-l numească. Da, fă-te că lucrezi. Renumirea lui depinde de doi oameni, de Predoiu şi de Iohannis. Vreţi să-mi spuneţi că cei doi sunt atât de nătângi încât să fie traşi pe sfoară de Bologa? Bologa să facă tărăboiu ăsta şi dl. Predoiu, care le are pe ale lui, să zică aoleu, ce bun e ăsta! Nu, s-a decis să fie renominalizat. Nu uitaţi că Bologa a fost ţinta unor critici din partea USR şi a presei tefeliste şi a spus mă, spui şi tu ceva acolo, cu tărăboi, cutare-cutare.”, a afirmat publicistul vineri seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu de la Smart Tv.

Ion Cristoiu spune că premierul Nicolae Ciucă ar fi trebuit chemat cel puţin ca martor în dosarul în care Victor Piţurcă şi fiul său, Alex, sunt acuzaţi că au achiziţionat în pandemie măşti neconforme pentru spitalele militare, deoarece atunci era ministrul Apărării.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

MapN comandă măşti din China prin intermediul firmei lui Alex Piţurcă, măşti pentru spitalele militare. Nu a comandat prin Unifarm pentru că s-a dus Victor Piţurcă acolo. Aici este interesant, nu prin mituire. Victor Piţurcă are relaţii cu armata, cu Steaua s-a dus acolo şi a spus bă, am şi eu un fiu. În cazul de faţă, cel care trebuie chemat, mai mult decât martor, este Nicolae Ciucă. Din două motive. Dincolo, la Romarm au comandat două linii de producţie, ele au fost dezastruoase, oricum ele nu au produs nimic. Dincoace, avem nişte măşti, care s-au dat în spitalele militare, în spitalele militare fiind militari. Cum adică? Dacă măştile alea nu erau corespunzătoare, ăia riscau să moară. Aici am deja un caz de tribunal militar. E ca şi cum ai trimite pe front puşti care nu funcţionează. În cazul de faţă nu mi s-a răspuns până acum cine din Ministerul Apărării a achiziţionat şi de ce nu ştia ministrul? Nu, nu sunt şanse ca ministrul să nu fi ştiut. Judecând româneşte, ştiind cine e Victor Piţurcă, nu în sensul că Piţurcă s-a dus la Ciucă şi i-a zis vă dau 10 lei, daţi-mi…nu, l-a ajutat”, a susţinut publicistul.

Ion Cristoiu consideră că dosarul Piţurcă şi dosarul Romarm au fost prezentate împreună de DNA, deşi nu au nicio legătură unul cu altul, pentru a-i transmite un mesaj lui Ludovic Orban, care era premier în perioada în care firma lui Alex Piţurcă a achiziţionat măşti neconforme, iar Romarm, două linii nefuncţionale de fabricare a măştilor.

În cazul de faţă, noi mai avem o explicaţie. În cazul MApN, din punct de vedere penal, Ciucă poate să scape, nu a ştiut… dacă ne uităm dincoace, trebuie să vii la un moment şi să-l iei pe dl Orban, bă tu ştiai că liniile de la Romarm nu produc? Imediat, la vreo săptămână s-a anunţat că nu merge. S-a anunţat o anchetă. Unde e ancheta? Se ia un dosar Piţurcă, cu pocnitori, care atrage atenţia, da? Dosarul Piţurcă e pus alături de dosarul Romarm ca să atragă atenţia asupra acestui dosar. Dacă nu era Victor Piţurcă, dosarul Romarm nu era mediatizat. Pentru ca să poţi să arăţi mâţa lui Ludovic Orban”, a afirmat publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că lui Ludovic Orban i s-a dat un semnal deoarece ar fi vrut să profite de bătălia internă din PNL pentru a rupe o grupare din partid pe care să o aducă de partea sa, în Forţa Dreptei.

Dacă ne uităm la situaţia din PNL la ora actuală, este dezastruoasă, acolo e un balamuc total, e o bătălie pentru putere între diferiţi centri, accentuată de ideea rotativei pentru că, dacă dl. Ciucă nu mai e premier, putem să ne luăm adio de la el ca preşedinte de partid că va începe bătălia internă să-l dea jos. Probabil că pe acest fond au fost semnale că dl. Orban vrea şi el o halcă. Dacă îl lua pe Piţurcă, dl. Orban nu are nicio legătură cu cazul, nu-i aşa? Nu, dincolo e legătura pentru că Orban trebuie chemat neapărat ca martor. Pentru că noi nu ne-am lămurit de ce Romarm trebuia să confecţioneze măşti? Şi aici e dubios. Romarm era singura întreprindere de stat la dispoziţia lor. Sigur, ei pot să spună că era pandemie. Celelalte erau particulare şi nu ştiu dacă poţi să faci afaceri cu ele. Până şi faptul că directorul Romarm venea de la SRI este suspect pentru Orban. Eşti sigur că faci afaceri pentru că tac”, a mai spus publicistul.