- Ion Cristoiu: Înainte de căderea în somnul de amiază, zis de frumusețe, pentru mine de întreținere a minții, trebuie să citesc ceva. Pe pat, alături de căști și cutia de melatonină, se află de mai mult timp celebra carte Originile celui de-al Doilea Război Mondial, a nu mai puțin celebrului A. J. P. Taylor.
- Ion Cristoiu: Lui Stalin i-a atribuit hrușciovismul toate nenorocirile din URSS, cînd cauzele acestor nenorociri erau mult mai largi decît pecetea unui om. Astfel mult timp a fost salvat comunismul văzut ca diferit în esență de ceea ce a construit Stalin.
- Ion Cristoiu: După decembrie 1989 toate relele socialismului au fost puse pe seama lui Nicolae Ceaușescu.
Ajuns acasă la prînz, descopăr c-am uitat la birou volumul doi al cărții lui Georges Corm, Le Proche-Orient éclaté: (1956-2012). Am în bibliotecă volumul din 2000, unul singur, pentru că apariția în două volume e cea din 2012, cerută de infinita creștere a cantității de informații despre zona de conflict. Deși sînt sigur că pînă la 2000 cele două apariții nu diferă, totuși, din scrupule excesive de cercetător, socotesc să parcurg volumul doi. Înainte de căderea în somnul de amiază, zis de frumusețe, pentru mine de întreținere a minții, trebuie să citesc ceva. Pe pat, alături de căști și cutia de melatonină, se află de mai mult timp celebra carte Originile celui de-al Doilea Război Mondial, a nu mai puțin celebrului A. J. P. Taylor. Am trecut de Prefața autorului, polemică de tip universitar cu criticile la edițiile anterioare ale cărții, și acum sînt în fața primului capitol, Dilema uitată. Marele istoric se afirmă spectaculos prin lipsa de complexe în iscodirea cauzelor celui de al Doilea Război Mondial. Chiar din debut el face praf clișeul de largă circulație între istoricii germani potrivit căruia Hitler e de vină pentru toate. Așa s-a ajuns – scrie Taylor – ca Hitler să servească Germania post mortem mai bine decît a făcut-o cînd era în viață:
„După Primul Război Mondial, germanii au încercat să transfere vinovăția de la ei spre Aliați sau să obţină acceptul cum că nimeni n-ar fi vinovat. Era o operațiune și mai simplă să transferi vinovăția de la germani la Hitler. El era mort în pace. Probabil că Hitler a adus mari daune Germaniei cît timp a fost în viață. Dar el și-a răscumpărat aceste greșeli prin sacrificiul său final din buncăr. Oricît de mare ar fi vinovăția sa postumă, ea nu-l poate afecta. Oprobriul pentru orice – al Doilea Război Mondial, lagărele de concentrare, camerele de gazare… – a putut fi plasat pe umerii săi impasibili. Cu vinovăția lui Hitler, orice alt german putea să-și revendice inocența; iar germanii, anterior cei
mai viguroși oponenți ai vinovăției de război, acum au devenit principalii ei avocați. Unii germani au reușit să prezinte amoralitatea lui Hitler într-o manieră ce se remarcă prin eficiență. Pentru că el era indubitabil un monstru amoral, ar fi trebuit să fie blocat cu fermitate. Astfel, orice urmă de responsabilitate rămasă după condamnarea lui Hitler ar trebui atribuită francezilor, pentru că au eșuat în a-l înlătura din zona renană în 1936, sau lui Chamberlain, pentru cedările din septembrie 1938.”
Am citat din varianta românească – Originile celui de-al Doilea Război Mondial, editura Polirom, 2022, a cărții lui A.J. P. Taylor The Origins of the Second World War, publicată întîia oară în 1961 la Hamish Hamilton.
E o lucrare de referință. Marele istoric e preocupat exclusiv de cauzele celui de-al Doilea Război Mondial. De aceea cînd vine vorba de politica folosirii mortului, el se referă doar la Hitler. Adevărul e că de a lungul Istoriei, morții, mari morți, au salvat națiuni întregi de la remușcări de tip dostoievskian prin preluarea, fără voia lor, a tot ce fusese rău în regimul anterior. Lui Stalin i-a atribuit hrușciovismul toate nenorocirile din URSS, cînd cauzele acestor nenorociri erau mult mai largi decît pecetea unui om. Astfel mult timp a fost salvat comunismul văzut ca diferit în esență de ceea ce a construit Stalin. La noi, după decembrie 1989 toate relele socialismului au fost puse pe seama lui Nicolae Ceaușescu. Evident, acesta murise la Tîrgoviște și prin urmare nu putea dezminți cele puse pe seama lui.
Propoziția Vinovat e mortul e valabilă nu numai în cazul accidentelor mortale de circulație, dar și în cazul accidentelor care sînt multe regimuri istorice.
*
Scriam pe 8 iulie 2014. Numele noului partid, rezultat din fuziunea PNL-PDL, ar trebui să fie PNLD
Unul dintre liderii PDL, Teodor Stolojan, a declarat la RFI, că noul partid, ieșit din fuziunea PNL-PDL, ar trebui să aibă un nume menit a dovedi electoratului că e un partid nou. PNL-CD, a propus domnia sa. În replică, Alina Gheorghiu, noua stea a PNL – regimul Iohannis, a remis presei un Comunicat în care se arată printre altele:
„Partidul National Liberal rămîne consecvent deciziilor adoptate de Congresul Ordinar din 28 iunie, care a decis cu o majoritate covîrșitoare fuziunea cu PDL și faptul că întreaga denumire, identitatea, tradiția istorică și unitatea sunt valori imuabile ale PNL. Din aceste considerente, numele viitoarei construcții politice rezultate prin fuziunea celor două partide nu poate fi altul decît Partidul National Liberal. Momente esențiale din crearea României ca stat modern sunt strîns legate de numele și identitatea PNL, iar renunțarea la aceste valori ar reprezenta un act de trădare și o uriașă pierdere pentru marele partid de dreapta care se va crea”.
Despre numele noului partid, am scris și am zis în mai multe rînduri că el nu poate fi nici PNL, nici PDL. Și asta din simplul motiv că o mare parte a electoratului de Dreapta nu va dori să-și dea votul unui nume vechi pentru un partid nou. După opinia mea, mai degrabă să nu se facă fuziunea, decît ca noul partid să se numească PNL. Brandul PNL, de care fac atîta caz liberalii, nu sare de 15%, oricît de multe partide ar acoperi, ca o pălărie veche pentru o Marie, mai grasă ca fosta. Eu cred că noul partid ar trebui să se numească PNLD. Dvs ce credeți? Ar trebui să se numească tot PNL? Dacă nu, cum să i se spună?