Ion Cristoiu: Iubesc un rus!

• Ion Cristoiu: Asemenea tuturor ziarelor şi revistelor de după 23 august 1944, Femeia şi căminul simte nevoia să fie în acord cu vremurile noi. Dat fiind profilul, e mai greu să glorifice Armata Roşie, alcătuită, din cîte se ştie, din bărbaţi.
• Ion Cristoiu: Publicaţia are o rubrică. Una tipică tipăriturilor pentru femei. Cititoare mai mult sau mai puţin reale trimit scrisori pe adresa numitei Catrinel, în care-şi mărturisesc frămîntările de telenovelă şi suspinele de midinete.
• Ion Cristoiu: Drept urmare, în numărul din 11 februarie 1945, apare sub titlul Iubesc un rus! epistola unei femei care cere sfatul dacă să plece sau nu în URSS cu bărbatul de care tocmai s-a îndrăgostit: un ofiţer rus.

Ion Cristoiu: Asemenea tuturor ziarelor şi revistelor de după 23 august 1944, Femeia şi căminul simte nevoia să fie în acord cu vremurile noi. Dat fiind profilul, e mai greu să glorifice Armata Roşie, alcătuită, din cîte se ştie, din bărbaţi.

Aşa cum sună titlul, Femeia şi căminul e o publicaţie de mondenităţi, un magazin pentru femeile serioase, cu bărbat de hrănit şi copii de spălat la fund; cele fără, avînd la dispoziţie titluri mai puţin cuminţi. Venirea Armatei Roşii bulversează şi viaţa bietei redacţii, care scoate cu chiu cu vai publicaţia. Asemenea tuturor ziarelor şi revistelor de după 23 august 1944, Femeia şi căminul simte nevoia să fie în acord cu vremurile noi. Dat fiind profilul, e mai greu să glorifice Armata Roşie, alcătuită, din cîte se ştie, din bărbaţi. Bărbaţi cărora nu le stă gîndul la cămin, ocupaţi cum sînt să fure, sub ameninţarea armei, deşteptătoare sau pendule, pe care să le atîrne de gît, ca pe nişte clopote.

Publicaţia are o rubrică. Una tipică tipăriturilor pentru femei. Cititoare mai mult sau mai puţin reale trimit scrisori pe adresa numitei Catrinel, în care-şi mărturisesc frămîntările de telenovelă şi suspinele de midinete. Catrinel, despre care nu se ştie dacă nu e chiar un bărbat sub pseudonim, le răspunde în aşa fel încît ele să continue a cumpăra Femeia şi căminul.

Prin această rubrică se gîndesc mai-marii redacţiei să rezolve chestiunea necesarei adaptări la noua realitate: realitatea Armatei Roşii intrate în Bucureşti. Drept urmare, în numărul din 11 februarie 1945, apare sub titlul Iubesc un rus! epistola unei femei care cere sfatul dacă să plece sau nu în URSS cu bărbatul de care tocmai s-a îndrăgostit: un ofiţer rus.

Evident, Catrinel îi răspunde.

Publicăm scrisoarea numitei Adriana şi răspunsul lui Catrinel, atrăgînd atenţia asupra declaraţiei bulversante că ea, Catrinel, s-ar duce în Rusia şi dacă ar şti că bărbatul o va părăsi, deoarece Rusia e o ,,ţară mare şi interesantă, în care s-au făcut atîtea lucruri noi şi bune”, o ţară în care, zice numitul sau numita sfătuitoare, ,,aş avea atîtea de învăţat, încît orice s-a întîmpla, nu mi-ar fi frică de singurătate”.

Avea perfectă dreptate. Avea de învăţat multe în Rusia bolşevică. Avea de învăţat cum se stă la cozi nesfîrşite; cum să găteşti la acelaşi primus cu alte zece locatare în bucătăria comună; cum se poartă galoşi procuraţi pe sub mînă. Sau, de ce nu? cum se supravieţuieşte într-un lagăr din Siberia.

„Iubesc un rus!

Vrea să mă ia cu el, dar părinţii mei nu vor să-mi dea consimţămîntul

Dragă Catrinel,

L-am cunoscut pe iubitul meu într-o familie. Este rus şi e căpitan în rezervă.

Aş avea toate motivele să fiu fericită şi recunoscătoare întîmplării care mi-a scos în cale un om aşa cum mi-am dorit eu dintotdeauna: delicat, bun, serios şi iubitor.

Dar, deşi eu n-am decît douăzeci de ani, sînt mama unui copil de trei ani. Am mai fost odată căsătorită.

N-am alte resurse materiale decît salariul meu de funcţionară. Părinţii mei au aflat de noua mea legătură şi sînt foarte nenorociţi, pentru că măritîndu-mă cu cel pe care îl iubesc, ar insemna să plec cu el în Rusia.

Am lua copilul cu noi, dar dacă într-o zi, se va sătura de mine, ce mă fac fără rude, fără prieteni, într-o ţară străină?

Catrinel dragă, dacă aş pleca cu el, aşa cum mi-o cere, ar trebui să o fac fără ştirea părinţilor mei -, ar trebui să fug să nu mă afle nimeni.

Nu ştiu dacă voi avea destul curaj... De altă parte, nici la el nu pot renunţa, mi-a intrat adînc în suflet, mă gîndesc tot timpul numai la el, privirea lui mă urmăreşte în fiecare clipă. Te rog, învaţă-mă ce să fac? Îl iubesc mult, nu mă pot despărţi de el.

Adriana.

Răspunsul nostru

Riscul de a nu mai fi, la un moment dat, iubită, de a fi părăsită sau înşelată, îl are orice femeie cînd se mărită, cu orice bărbat, indiferent de naţionalitatea lui.

Dar dacă fiecare femeie n-ar crede, atunci cînd iubeşte şi cînd este iubită, că ei nu i se va întîmpla nici să nu mai fie iubită, nici să fie înşelată sau părăsită, sigur n-ar avea curajul şi nici entuziasmul să se mărite.

D-ta trebuie să pleci de la ideea că vei rămîne întotdeauna lîngă omul pe care îl iubeşti şi că vei avea întotdeauna pasiunea şi forţa de a-l păstra.

Deci, de ce să-ţi întuneci fericirea cu întrebări care n-au încă un răspuns şi care sînt inutile?!

În locul d-tale, aş pleca cu omul pe care îl iubesc şi care mă vrea lîngă el, oriunde; şi nu mi-ar fi frică de nimeni şi de nimic. Faptul că aş pleca într-o ţară mare şi interesantă, în care s-au făcut atîtea lucruri noi şi bune, într-o ţară în care aş avea atîtea de învăţat, încît orice s-ar întîmpla, nu mi-ar fi frică de singurătate, mi-ar da o mare bucurie şi n-aş ezita o clipă între sfaturile părinţilor şi între dreptul meu la fericire.

De altfel, dacă îl iubeşti cu adevărat, vei pleca cu el, dacă nu, o să faci cum vor părinţii d-tale.

Catrinel”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro