Ion Cristoiu: O luminiţă în Războiul Rusia – Occident?

• Ion Cristoiu: Interviul acordat de Lavrov e crucial în actualul context de maximă tensiune internaţională, pentru că el explică, pe larg ceea ce a spus pe scurt Vladimir Putin în discursul din 23 februarie 2022, cel care a anunţat lansarea unei operaţiuni militare speciale în Ucraina. Ştim acum ce vrea conducerea Federaţiei Ruse în frunte cu Vladimir Putin.
• Ion Cristoiu: Răspunsul lui Lavrov confirmă adevărul de atîtea ori scos în evidenţă de mine: că din 23 februarie 2022 asistăm la un Război între Rusia şi Occident prin intermediul Ucrainei. Ceva asemănător Războiului din Vietnam, dar mult mai periculos, în care URSS şi China, pe de o parte şi America pe de alta se confruntau prin intermediul Războiului concret America-Vietnam.
• Ion Cristoiu: Trecînd peste pasajele ( semnificative) în care Lavrov dezvăluie că dintre ţările membre NATO Anglia e considerată de Rusia cea mai duşmănoasă, mai duşmănoasă chiar decît America, ajungem la momentul senzaţional al interviului. Cel în care Rusia, prin intermediul ministrului de Externe, dă un semnal că e dispusă la concesii în cadrul tratativelor directe cu Ucraina.

La o emisiune realizată cu talent de Mădălin Ionescu, cu care am lucrat la Realitatea Tv în timpul Războiului din Golf, am susţinut marţi, 1 martie 2022, seara, că ne aflăm în cel de-al treilea Război Mondial; un război între Rusia şi Occident (nu restul Lumii, ci doar Occidentul, condus de cuplul America-Marea Britanie), în care Rusia înaintează pe teren în Ucraina, iar Occidentul înaintează în planul sancţiunilor. Cele două părţi angrenate în încleştare par supuse mecanismului fatal care a făcut ca două războaie mondiale să dureze nu o săptămînă, nu o lună, ci patru, respectiv şase ani.

Nici una dintre cele două părţi nu-şi poate permite să dea înapoi.

Cel puţin în acest moment.

Aceasta ar fi una din cauzele pentru care războiul Rusia-Occident se va amplifica riscînd să ajungă chiar Război nuclear. O altă cauză constă în absenţa din Occident a unui lider de înţelepciunea lui John Kennedy care să facă faţă înfierbîntării pînă la roşu a opiniei publice flămînde de Război şi să încerce o mediere. Am mai scris că noi, pămîntenii, am fi fost de mult cenuşă radioactivă dacă în Criza Rachetelor ar fi fost implicat alt preşedinte decît John Kennedy. În cel puţin două momente cînd putea sări scînteia explozivă – spargerea baricadei de către petrolierul sovietic Bucureşti şi doborîrea deasupra Cubei a unui avion de recunoaştere american – preşedintele Kennedy a dovedit un calm de geniu, prin care a reuşit să vîre capetele înfierbîntate din jur (care-l îndemnau să declanşeze Războiul nuclear), într-o găleată cu apă rece.

Joe Biden are acest calm necesar.

Lui îi lipseşte însă personalitatea lui Kennedy. Ca şi Trump, despre care sînt sigur c-ar fi prevenit Războiul, Kennedy îşi permitea să nu ţină cont de maşinăria birocratică de la Casa Albă. Joe Biden pare dependent de această maşinărie. Ori aşa cum arată un serial ca Homeland, inspirat din viaţă, maşinăria birocratică îl poate împinge pe preşedinte la cele mai nenorocite decizii.

Aşa gîndeam marţi seara.

Şi sub puterea acestui gînd mă pregăteam să scriu un comentariu pesimist, de om care nu mai vedea o rază de lumină.

Miercuri, 2 martie 2022, a venit istoricul interviu acordat de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, postului de televiziune Al-Jazeera.

Jos pălăria!

Într-o lume în care presa, marea presă mondială a căzut în haznaua rău mirositoare a fake newsurilor făcute cu bună ştiinţă, a tendenţiozităţi violente şi neghioabe, de propagandă bolşevică, a rezumării la crearea şi amplificarea emoţiei colective oarbe şi, prin asta, primejdioase, Al-Jazeera face o excepţie.

Interviul cu Lavrov confirmă acest adevăr.

Un interviu crucial în actuala Criză Rusia – Occident, trecut sub tăcere de presa românească, în marea ei parte rechiziţionată de Putere pentru a activa ca presă de război.

Interviul acordat de Lavrov e crucial în actualul context de maximă tensiune internaţională, pentru că el explică, pe larg ceea ce a spus pe scurt Vladimir Putin în discursul din 23 februarie 2022, cel care a anunţat lansarea unei operaţiuni militare speciale în Ucraina. Ştim acum ce vrea conducerea Federaţiei Ruse în frunte cu Vladimir Putin.

Răspunsul lui Lavrov confirmă adevărul de atîtea ori scos în evidenţă de mine: că din 23 februarie 2022 asistăm la un Război între Rusia şi Occident prin intermediul Ucrainei. Ceva asemănător Războiului din Vietnam, dar mult mai periculos, în care URSS şi China, pe de o parte şi America pe de alta se confruntau prin intermediul Războiului concret America-Vietnam. Interviul lui Serghei Lavrov începe cu următorul dialog:

„Întrebare: Mulţi nu credeau pînă în ultimul moment că Rusia va lansa totuşi o operaţiune militară specială în Ucraina. Partea rusă şi-a exprimat, în repetate rînduri, motivele, inclusiv ameninţarea cu caracter militaro-strategică din partea Kievului. Ce ameninţări a avut sau ar putea avea Ucraina, forţînd Rusia să lanseze o operaţiune militară?

Serghei Lavrov: Această poveste îşi are începutul mult mai înainte. Şi nici măcar în 2014, cînd s-a dat o lovitură de stat sîngeroasă în Ucraina cu sprijinul Occidentului, ci la începutul anilor 1990, atunci cînd URSS a încetat să mai existe. Liderilor sovietici (mai tîrziu ruşi) Boris N. Elţîn şi Eduard A. Şevardnadze li s-a promis de către colegii occidentali că nu va exista nici un punct de cotitură geopolitică, că NATO nu va profita de noua situaţie şi nu îşi va muta infrastructura spre est. Mai mult decît atît, nu va accepta noi membri. Arhivele Marii Britanii au publicat înregistrările corespunzătoare ale negocierilor. Încă o dată, acest lucru a devenit limpede.”

Agresiunea împotriva Ucrainei (eu nu-i spun invazie, pentru că e vorba de altceva, din punct de vedere militar decît de o invazie în sensul tradiţional al cuvîntului) îşi are cauza, aşadar, în nemulţumirea Rusiei faţă de ceea ce ea consideră a fi „NATOcentrismul care devine atotcuprinzător”. Ce legătură are asta cu Ucraina. Răspunde Lavrov:

„Serghei Lavrov: Totul s-a acumulat. Sunt picături care umplu paharul răbdării. Aş sugera să analizăm tot ceea ce am enumerat drept argumente de zi cu zi, manifestări care ne-au convins zi de zi că Occidentul a luat calea folosirii Ucrainei pentru descurajarea Rusiei, pentru a crea „anti-Rusia”, o „centură ostilă”. De cîţiva ani, Ucraina a fost dotată cu arme, iar în ultima vreme deosebit de activ. Americanii, britanicii au construit acolo baze militare şi navale, de exemplu, în Marea Azov. Pe linia Pentagonului au fost create laboratoare biologice militare pentru a continua experimentele pe bacterii. Acest program american este clasificat. Există şi în alte ţări din fosta Uniune Sovietică, chiar de-a lungul perimetrului Federaţiei Ruse. Dotarea Ucrainei cu o componentă militară ostilă nouă a fost foarte activă.”

Nu pot spune dacă aceste lucruri sînt adevărate sau nu. Nu pot spune nici dacă Ruşii sînt convinşi că e aşa, sau invocă un pretext pentru agresiune. Le-am prezentat, pentru că după opinia mea, noi cei din tabăra Occidentală, trebuie să cunoaştem şi ce crede Adversarul numit Rusia. Trecînd peste pasajele ( semnificative) în care Lavrov dezvăluie că dintre ţările membre NATO Anglia e considerată de Rusia cea mai duşmănoasă, mai duşmănoasă chiar decît America, ajungem la momentul senzaţional al interviului. Cel în care Rusia, prin intermediul ministrului de Externe, dă un semnal că e dispusă la concesii în cadrul tratativelor directe cu Ucraina. Ce propune Rusia (precizînd însă că nu discută apartenenţa Crimeii la Rusia) lui Vlodomir Zelinski pe care-l recunoaşte ca preşedinte?

„Serghei Lavrov: Oferim un aranjament. Acesta va asigura drepturile legale ale tuturor oamenilor care locuiesc în Ucraina, care include, fără excepţie, toate minorităţile naţionale, egalitatea acestora. Acest lucru ar trebui să se reflecte în legislaţia Ucrainei, unde acum există o lege privind trei populaţii indigene, ca şi cum ruşii nu ar fi existat deloc pe teritoriul ucrainean. Acestea sunt tipurile de lucruri care creează deja baza legislativă pentru continuarea politicii rusofobe şi nu numai rusofobă – împotriva tuturor celorlalte minorităţi naţionale: maghiari, români, polonezi, bulgari. Pornim de la presupunerea că poporul ucrainean este cel care va decide acest lucru. Dacă autorităţile sunt de acord cu condiţiile care sunt discutate acum, acesta va fi un acord.”

Acesta ar fi un argument că interviul a servit drept semnal dat Ucrainei, dar mai ales Occidentului. Un alt argument îl constituie semnalarea – de către Lavrov – a ceea ce Rusia crede a fi un început de dialog din partea lui Zelenski:

„Întrebare: Secretarul de presă al preşedintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a confirmat de două ori că Moscova îl consideră pe Volodimir Zelenski preşedintele legitim al Ucrainei. Dacă este aşa, atunci de ce sunt trimise trupele la Kiev? Care este scopul?

Serghei Lavrov: Demilitarizare.

Întrebare: Nu o schimbare de putere?

Serghei Lavrov: Demilitarizare. După încheierea acestui conflict declanşat de ei, pe care acum încercăm să-l încheiem, ucrainenii înşişi trebuie să decidă cum să continuăm să trăim. Acest lucru este discutat acum în cercurile de ştiinţe politice. Nu sunt implicat în aceste discuţii. Pornim fără echivoc de la faptul că aceasta ar trebui să fie opinia tuturor oamenilor care trăiesc în Ucraina.

V.A. Zelenski – da, preşedinte. Din păcate, un preşedinte care şi-a minţit poporul, care l-a ales pentru că i-a promis că va pune capăt războiului. El a continuat pînă de curînd şi acum continuă să facă acelaşi lucru: să promoveze abordări puternic anti-ruse, rusofobe, făcînd declaraţii extrem de contradictorii. Apoi «hai să ne ducem urgent la NATO», dacă «nu accepţi – atunci dă-mi garanţii», «Sunt gata să accept garanţii de Securitate». Ar fi trebuit să vorbim despre acest lucru mai devreme. Garanţiile de securitate sunt exact ceea ce realizăm şi oferim. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat în repetate rînduri, în ianuarie şi la începutul lunii februarie, că nu acceptăm securitatea europeană, care se va baza pe dominaţia NATO, în special în vecinătatea noastră. Să găsim o altă cale, a spus el, şi am repetat-o de multe ori. O cale care ar asigura în mod fiabil securitatea Ucrainei, a ţărilor europene şi a Federaţiei Ruse. Aceasta este direcţia în care trebuie să ne îndreptăm. Faptul că preşedintele Volodimir Zelenski şi-a declarat disponibilitatea sau, mai degrabă, dorinţa de a primi garanţii de securitate, cred că acesta este un pas pozitiv. Negociatorii noştri sunt pregătiţi pentru a doua rundă de discuţii privind aceste garanţii cu reprezentanţii ucraineni.”

Interviul n-a fost singurul semn că se întrevede o luminiţă. Tot miercuri, 2 martie 2022, preşedintele Franţei a declarat solemn într-o alocuţiune ţinută francezilor şi lumii că Franţa îşi oferă ajutorul în negocierile dintre reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei, iar secretarul de stat al SUA a susţinut, tot miercuri, că SUA „sînt pregătite să sprijine eforturile diplomatice ale Ucrainei”.

Sînt convins că discuţiile vor fi o pierdere de vreme dacă ne uităm la poziţiile pe care se menţin nu Rusia şi Ucraina, ci Rusia şi Occidentul. Aşa cum reafirmă Lavrov, Rusia nu renunţă la Crimeea. De altfel, după opinia mea, agresiunea, numită operaţiune militară specială, a avut drept scop păstrarea Crimeii. Pentru Crimeea, Rusia e gata să meargă pînă la capăt. Occidentul, condus de cuplul America – Anglia, crede că sancţiunile echivalente cu o ofensivă militară vor îngenunchea Rusia. Rusia va capitula fără condiţii, ca Germania, în 1945, fără ca Occidentul să tragă un foc. Doar prin sancţiuni. Şi dacă eşti convins că Duşmanul e pe cale să capituleze, de ce să nu vrei capitulare fără condiţii?.

Am ţinut să prezint însă cele trei semne pentru optimişti.

Eu rămîn un pesimist.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro