• Ion Cristoiu: Nae Ionescu se preocupă în vara lui 1928 de Refuzul Regenţei de a încredinţa ţărăniştilor puterea. Printre altele, în comentariul Problema politicei româneşti, el atrage atenţia asupra interpretării abuzive a prevederii constituţionale privind desemnarea premierului.
  • Ion Cristoiu: În primii ani postdecembrişti, Ion Iliescu a lansat sintagma ”o anumită parte a presei”. Se înţelegea prin asta presa care-l critica. Era doar o anumită parte, deoarece, în viziunea şefului FSN de atunci, presa în general era corectă, în sensul că-l alinta.
  • Ion Cristoiu: Citind publicistica lui Ion Vinea, descopăr că formula a fost folosită, chiar dacă niţel schimbată, apărînd ca ”o anumită presă”, de Liberalii lui Ionel Brătianu pentru a acuza presa care-i critica. Din comentariul „O anumită presă”, tipărit în Chemarea din 18 ianuarie 1920 pricepem că sintagma era folosită, ca şi pe vremea FSN-ismului triumfător, ca injurie.

Ion Cristoiu: Nae Ionescu se preocupă în vara lui 1928 de Refuzul Regenţei de a încredinţa ţărăniştilor puterea. Printre altele, în comentariul Problema politicei româneşti, el atrage atenţia asupra interpretării abuzive a prevederii constituţionale privind desemnarea premierului. Ion Cristoiu: În primii ani postdecembrişti, Ion Iliescu a lansat sintagma ”o anumită parte a presei”. Se înţelegea prin asta presa care-l critica. Era doar o anumită parte, deoarece, în viziunea şefului FSN de atunci, presa în general era corectă, în sensul că-l alinta. Ion Cristoiu: Citind publicistica lui Ion Vinea, descopăr că formula a fost folosită, chiar dacă niţel schimbată, apărînd ca ”o anumită presă”, de Liberalii lui Ionel Brătianu pentru a acuza presa care-i critica. Din comentariul „O anumită presă”, tipărit în Chemarea din 18 ianuarie 1920 pricepem că sintagma era folosită, ca şi pe vremea FSN-ismului triumfător, ca injurie.

1. Observaţie pătrunzătoare a lui Stelian Popescu în comentariul S-a potolit din Universul, 1 iunie 1934:

„Afară de neprevăzutul şi neînţelesul care se amestescă aşa de des în politica noastră internă.”

Recomandări

CRESC TENSIUNILE îN ORIENTUL MIJLOCIU
A MURIT ROBERTO CAVALLI
CE ÎȚI DĂ DE GOL INFIDELITATEA?
GUVERNUL ADOPTĂ STRATEGIA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FINANCIARĂ
10 IDEI PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT
RUSIA SE INFLITREAZĂ ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN

Valabil şi azi pentru a surprinde cam tot ce se întîmplă pe scena noastră politică.

2. D-ale CIA. După eşecul din Golful Porcilor ( SUA a încercat între 17 – 19 aprilie 1961, să invadeze Cuba, dar Fidel Castro a reuşit s-o oprească , umilind CIA şi pe preşedintele John Kennedy) inspectorul general al CIA, Lyman Kirkpatrick a întocmit un Raport. Destinul acestuia? O formidabilă poveste. Scrie Tim Weiner în CIA. O istorie secretă, varianta românească a cărţii Legacy of Ashes: The History if the CIA, apărută în 2007:

„Inspectorul general al CIA, Lyman Kirkpatrick, a făcut propria evaluare a situaţiei din Golful Porcilor, ajungînd la concluzia că Dulles şi Bissell nu reuşiseră să îi informeze precis şi realist pe doi preşedinţi şi două administraţii diferite despre operaţiuni. Dacă CIA voia să mai rămînă activă, spunea Kirkpatrick, trebuia să îşi îmbunătăţească organizarea şi modul de administrare. Adjunctul lui Dulles, generalul Cabell, l-a avertizat că dacă raportul ar fi ajuns pe mîini greşite, ar fi distrus Agenţia. Dulles consimţi. A avut grijă ca raportul să fie «îngropat». Nouăsprezece din cele douăzeci de copii au fost adunate şi distruse. Singura copie care a supravieţuit a rămas ascunsă pentru aproape patruzeci de ani.”

3. Nae Ionescu se preocupă în vara lui 1928 de Refuzul Regenţei de a încredinţa ţărăniştilor puterea. Printre altele, în comentariul Problema politicei româneşti, el atrage atenţia asupra interpretării abuzive a prevederii constituţionale privind desemnarea premierului. Prilej de a pune în discuţie eforturile româneşti de a aşeza o prăpastie între textul Legii fundamentale şi transpunerea sa în practică:

„Constituţionalismul nostru a fost întotdeauna de o formă specială. Între textul scris al pactului fundamental şi realizarea lui practică s-a putut constata o discrepanţă statornică. Nu conflict, nu călcare în picioare a acestui text, ci îndemînatecă mînuire a lui. Căci, cu aceleaşi articole de Constituţie, noi am fi putut duce o viaţă ca aceea a Angliei, sau ca acea pe care am dus-o. Există deci imponderabile în constituţionalismul nostru, cari se grupează toate într-un fel de… drept consuetudinar; în virtutea căruia regele a exercitat anumite prerogative nescrise, de natură a-i asigura o incontestabilă prioritate asupra celuilalt factor constituţional – naţiunea.

Teoretic, asemenea raporturi de forţă jenează. Pentru că neîncadrîndu-se în sistemul monarhiei absolute, cu totul altul decît cel constituţional, dar păstrînd totuşi anumite prerogative ale absolutismului, aceste procedee delimitează o situaţie hibridă. Pe care ţara a suportat-o uşor, atîta timp cît aceste prerogative erau exercitate de rege; graţie naturii mistice a persoanei regale.” (Nae Ionescu, Problema politicei româneşti, Cuvîntul, 12 iunie 1928)

4. În primii ani postdecembrişti, Ion Iliescu a lansat sintagma ,,o anumită parte a presei. Se înţelegea prin asta presa care-l critica. Era doar o anumită parte, deoarece, în viziunea şefului FSN de atunci, presa în general era corectă, în sensul că-l alinta. Citind publicistica lui Ion Vinea, descopăr că formula a fost folosită, chiar dacă niţel schimbată, apărînd ca ,,o anumită presă, de Liberalii lui Ionel Brătianu pentru a acuza presa care-i critica. Din comentariul O anumită presă, tipărit în Chemarea din 18 ianuarie 1920 pricepem că sintagma era folosită, ca şi pe vremea FSN-ismului triumfător, ca injurie:

„Nu e vorba de Viitorul şi Independenţa, după cum cu atît mai puţin e vorba de Chemarea. Căci cine citeşte în foaia noastră expresia prea întrebuinţată şi atotdispreţuitoare «o anumită presă» trebuie să se gîndească neapărat la foile liberale şi burgheze, la ziarele adversare nouă. Inevitabil însă, acelaşi cuvînt ne designează şi ne evocă pe noi, atunci cînd l-aţi găsit repetat, eternizat, pisălogit în coloanele Viitorului. Dar îl veţi întîlni în toate ziarele şi în toate gazetele. Superb şi delicat dispreţ, cînd a fost rostit odată, de mult, în franţuzeşte, un certain presse, astăzi, mulţumită înaltei stime pe care Românimea o păstrează Independenţei, şi Independenţa Epocii şi Îndreptării şi altor jurnale burgheze, s-a transformat de acum într-o injurie anodină şi pipernicită din vocabularul polemicilor politice. În cafenele, în cluburi, în Parlament, rataţii, politicienii, miniştrii vorbesc cu o ironie gratuită despre această anumită presă, despre presa adversară şi incomodă micilor lor personalităţi, micilor lor interese. Aşa că, astăzi, citind maculatura cotidiană, ne-am pomenit că toată presa a devenit «anumită» – fiindcă fiecare ziar are un concurent şi un adversar şi fiecare absolvent al claselor primare citeşte o gazetă care şi detestă mai multe altele care sînt «anumite».”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro