• Ion Cristoiu: După execuţie, mai precis la mulţi ani după, nici nemţii, nici francezii n-au confirmat că Matahari spiona pentru serviciul secret german. Despre nevoia de a crea un caz de spion ca să se dea patrioţi francezii, s-a mai scris în legătură cu dansatoarea exotică.
  • Ion Cristoiu: Eu cred însă – şi s-ar cuveni să vorbesc mai mult despre asta – că Matahari se înscrie perfect în ceea ce eu numeam Plutonul de execuţie care dă vieţii un sens. Ce s-ar fi ales în posteritate de Matahari dacă nu-i luau gîtul ca spioană? Nimic.
  • Ion Cristoiu: Ar fi fost o banală fostă heitară, îmbătrînită urît. Dar aşa! Aşa, executată ca spioană, Matahari a murit celebră şi celebră a rămas, deşi nu e chiar atît de sigur c-a spionat pentru cineva.

Amuzantul Dinicu Golescu. Îmi spun din nou (a cîta oară?) că ar trebui să recitesc Însemnare a călătoriei mele de Dinicu Golescu. Din cîte-mi amintesc, o tentativă de a-l actualiza a făcut Mircea Iorgulescu.

Eseul său a apărut însă înainte de 1989. De priceput bine că multe lucruri n-au putut fi spuse.

La un taifas TV, într-o pauză publicitară (lungă cît tranziţia!) schimb două vorbe cu Octavian Paler.

Recomandări

FOȘTII ȘEFI SRI AJUNG SUB CONTROL JUDICIAR
UN ROMÂN E ARESTAT DE TRĂDARE
ORBAN ÎL APĂRĂ PE NETANYAHU
CE TREND ÎNCERCI AZI? QUIET VACATIONING
MAI EȘTI TARE, BUGETARE?
SZIJJARTO ÎI APĂRĂ PE RUȘI

Ardelean grav cum e, Octavian Paler vede în uimirile lui Dinicu Golescu la Viena drama României mereu rămase în urmă.

Pe mine, boierul cu potcap şi işlic mă amuză copios. Ce-o fi trăit el de-adevăratelea dînd de rigoarea nemţească după Bucureştii manelelor lui Anton Pan?!

*Cum devii nemuritoare dacă eşti executată. După miezul nopţii, deoarece am lucrat la cristoiublog.ro de luni, pentru care am nevoie de mult material, simt nevoia unei ruperi între travaliu şi somn. Ce poate fi mai distractiv decît trecerea în revistă a emisiunilor TV? Butonez pe telecomandă. Posturile de ştiri dau reluări de talk show-uri. Ceva între groaznic şi grotesc, ca violarea în grup a unei păpuşi gonflabile. Pe posturile de filme domină oroarea sau născocirea de tip science fiction american. Cel mai bine ar fi să caut un canal de Ştiinţă. Mă opresc pe unul, Viasat History. Tratează cazul Matahari. Doi dintre comentatori (filmul e tipic occidental, bucăţi din pelicule cu spioana se întrerup pentru a lăsa loc intervenţiilor din partea specialiştilor) accentuează în final că după execuţie, mai precis la mulţi ani după, nici nemţii, nici francezii n-au confirmat că Matahari spiona pentru serviciul secret german. Despre nevoia de a crea un caz de spion ca să se dea patrioţi francezii, s-a mai scris în legătură cu dansatoarea exotică. Eu cred însă – şi s-ar cuveni să vorbesc mai mult despre asta – că Matahari se înscrie perfect în ceea ce eu numeam Plutonul de execuţie care dă vieţii un sens. Ce s-ar fi ales în posteritate de Matahari dacă nu-i luau gîtul ca spioană? Nimic. Ar fi fost o banală fostă heitară, îmbătrînită urît. Dar aşa! Aşa, executată ca spioană, Matahari a murit celebră şi celebră a rămas, deşi nu e chiar atît de sigur c-a spionat pentru cineva.

*Vînarea legionarilor. M-am hotărît: Voi citi tot ce am prin bibliotecă despre perioada Antonescu. Fără un ţel editorial anume, nici măcar publicistic. Pur şi simplu din curiozitate. Acel gen de lectură care mi-a definit copilăria: lectura viciu. Azi noapte, am luat la rînd rafturile cu cărţi despre Antonescu, multe dintre ele citite şi fişate pentru Lovitura de stat din 23 august 1944. Le-am aşezat pe un raft special eliberat de alte cărţi. Nu mai merge cu cititul pe sărite. Voi lua fiecare carte, şi pe măsură ce o voi citi, voi face fişe, adnotări. Am început deja cu cartea lui Aurică Simion, Regimul politic din Romania in perioada sept. 1940-ian. 1941, apărută la Dacia în 1976. Primele pagini, de care nu ţin minte să le fi văzut pînă acum, sînt fascinante prin amănuntele despre Primul Guvern Antonescu, dar şi despre vînarea legionarilor. Bieţii legionari! Partenerul lor de guvernare, cel adus de ei la Putere în 6 septembrie 1040 ( fără ameninţarea legionară, Carol al II-lea nu pleca în veci de pe tron!) reuşeşte să-i lichideze mult mai bine decît Dictatorul cu ţiitoare. Nemţii, deşi Legiunea era partidul fanatic fascist, nu mişcă un deget. Clară dovadă că Marile Puteri de sacrifică fără milă cînd e vorba de interesele lor. Mareşalul Antonescu nu realiza că prin vînarea legionarilor îşi prăpădea exact temeliile Războiului antibolşevic. Militarii, pe care îşi întemeia el regimul, erau nişte bese-n cizme. Morţi după decoraţii, cum arată Jurnalul lui Sănătescu, imbecili la administrarea ţării, laşi pe front. Aşa cum s-a văzut după 23 august 1944, singurii care îi concurau pe comunişti în planul credinţei erau legionarii. Şi tocmai legionarii, convinşi anti bolşevici, lesne de însufleţit de tezele Războiului sfînt ( de notat că propaganda antonesciană folosea armele propagandei legionare pentru analfabeţi care habar n-aveau ce e aia cruciat), sînt scoşi din joc, de dragul partidelor burgheze.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro