• Ion Cristoiu: Cel mai comentat moment din cuprinsul evenimentelor de la Timişoara îl constituie decizia lui Ştefan Guşă, responsabilul militar al intervenţiei în forţă, de retragere a trupelor în cazărmi. Cu puţine excepţii, decizia e atribuită exclusiv lui Ştefan Guşă, cîntat postdecembrist ca un erou al Revoluţiei, care şi-a riscat viaţa printr-o acţiune pe cont propriu, periculoasă mortal.
  • Ion Cristoiu: Ipoteza susţinută de aceste documente ţine de campania postdecembristă de îmblînzire a crimelor comise de Armată la Timişoara şi Bucureşti. Ea intră în conflict cu adevărul de esenţă despre regimul Ceauşescu în decembrie 1989. În realitate, decizia a venit de la Vasile Milea, care a preluat-o de la Elena Ceauşescu, la rîndu-i supusă dispoziţiilor date de Nicolae Ceauşescu.
  • Ion Cristoiu: Mitingul din 21 decembrie 1989 ţine de o schimbare de poziţie a lui Nicolae Ceauşescu faţă de Criză. Dîndu-şi seama că soluţia militară a eşuat, fie şi pentru că i-a lipsit rapiditatea şi fermitatea, Nicolae Ceauşescu decide, încă de la întoarcerea din Iran, să apeleze şi la soluţia politică, dacă nu chiar doar la soluţia politică.

Ion Cristoiu: Mitingul din 21 decembrie 1989 ţine de o schimbare de poziţie a lui Nicolae Ceauşescu faţă de Criză. Dîndu-şi seama că soluţia militară a eşuat, fie şi pentru că i-a lipsit rapiditatea şi fermitatea, Nicolae Ceauşescu decide, încă de la întoarcerea din Iran, să apeleze şi la soluţia politică, dacă nu chiar doar la soluţia politică.

Cel mai comentat moment din cuprinsul evenimentelor de la Timişoara îl constituie decizia lui Ştefan Guşă, responsabilul militar al intervenţiei în forţă, de retragere a trupelor în cazărmi. Cu puţine excepţii, decizia e atribuită exclusiv lui Ştefan Guşă, cîntat postdecembrist ca un erou al Revoluţiei, care şi-a riscat viaţa printr-o acţiune pe cont propriu, periculoasă mortal. Raportul Comisiei Senatoriale din 1996 se înscrie printre documentele oficiale care atribuie decizia lui Ştefan Guşă:

„Înţelegînd răsturnarea situaţiei şi impresionat probabil de cererile ferme ale muncitorilor, care în fapt exprimau un deziderat al tuturor românilor, la orele 13.50 (19 decembrie 1989) gl. mr. Guşă Ştefan a ordonat retragerea în unităţi a tancurilor şi TAB-urilor, precum şi a unei părţi din efectivele dislocate în oraş.

Recomandări

BIDEN: MĂ RETRAG PENTRU DEMOCRAȚIE
KAMALA, SHOW ME THE MONEY!
ALARMA SUNĂ DIN NOU LA TULCEA
DUJARDIN PRIMEȘTE INTERDICȚIE LA JO
SE STRÂNG VÂNĂTORII... CA LA URS
TIMOTHEE, ÎN ROLUL LUI BOB DYLAN

Totodată, s-a ordonat replierea forţelor rămase în dispozitive, în apropierea zidurilor clădirilor, permiterea penetrării dispozitivelor de către coloanele muncitoreşti paşnice şi interzicerea totală a folosirii armamentului. Aceasta hotărîre, luată cu toată responsabilitatea, a salvat Timişoara de la un război civil. Trebuie remarcat faptul că în mai multe cazuri, armata dăduse semne evidente de fraternizare cu manifestanţii. Poate că acest lucru a fost un factor determinant în emiterea ordinului de retragere al armatei dat de Ştefan Guşă.

Rechizitoriul din 9 aprilie 2019 al Parchetului Militar împărtăşeşte şi el acest punct de vedere:

„Începînd cu orele 07:00 ale zilei de 19.12.1989, acţiunile revoluţionare au marcat o schimbare esenţială, determinată de apariţia manifestărilor protestatare de masă ale muncitorilor din marile întreprinderi timişorene (Întreprinderea Optica Timişoara, AEM, Electro-Timiş, ELBA, Solventul, Azur, 6 Martie, Electromotor etc.). Pe acest fond, gl.mr. Guşă Ştefan a ordonat grupurilor de cercetare de la UM 0404 Buzău ca, sub acoperire conspirativă să pătrundă în întreprinderi pentru a determina starea de spirit a muncitorilor. Gl. Guşă personal s-a deplasat la Întreprinderea ELBA unde a intrat în dialog cu muncitorii şi a determinat schimbarea atitudinii acestora, astfel încăt, la plecarea generalului, o parte a mulţimii a scandat pentru prima dată «Armata e cu noi!». Întors de la ELBA, gl. Guşă Ştefan i-a raportat lui Coman Ion .La uzină nu sînt huligani, sînt oameni serioşi care mi-au arătat gloanţele trase în ei, de acum, în stradă ies muncitorii. Înţelegînd realitatea situaţiei, la orele 13:50 ale zilei de 19.12.1989, gl.mr. Guşă Ştefan a ordonat retragerea în unităţi a tancurilor şi TAB-urilor, precum şi a unei părţi din efectivele dislocate. S-a interzis total folosirea armamentului din dotare.

Ipoteza susţinută de aceste documente ţine de campania postdecembristă de îmblînzire a crimelor comise de Armată la Timişoara şi Bucureşti. Ea intră în conflict cu adevărul de esenţă despre regimul Ceauşescu în decembrie 1989.

Asta ar însemna să credem că şeful de stat major al Armatei, militar de carieră, şi-a putut permite să retragă Armata în cazărmi la Timişoara, fără să-i treacă prin cap perspectiva plutonului de execuţie şi mai ales fără să i se întîmple nimic după decizie. În realitate, decizia a venit de la Vasile Milea, care a preluat-o de la Elena Ceauşescu, la rîndu-i supusă dispoziţiilor date de Nicolae Ceauşescu aflat la Teheran. Alex Stoenescu scrie în „Cronologia evenimentelor din decembrie 1989” , editura RAO şi Centrul de Istorie a Românilor „Constantin C. Giurescu” , Bucureşti, 2009:

„19 decembrie, Bucureşti, CC al PCR, în jurul orei 10.00. Între orele 9.00 şi 10.00 şeful DSS o va suna pe Elena Ceauşescu şi o va informa asupra situaţiei de la Timişoara. Elena Ceauşescu a reacţionat violent: «Ce fac cei de acolo, ce păzesc cei trimişi acolo?» Conştient că femeia nu înţelege exact importanţa informaţiei, Vlad îi va explica pe un ton ferm că situaţia de la Timişoara s-a schimbat, că nu mai este vorba de elemente străine, ci de muncitorii români. După aproximativ 20 de minute, Elena Ceauşescu a convocat o şedinţă la CC, la «săliţă», locul unde ţinea ea întîlniri în acea perioadă. Au fost prezenţi Elena Ceauşescu, Emil Bobu, Manea Mănescu, Constantin Dăscălescu, Silviu Curticeanu, Tudor Postelnicu, Vasile Milea şi procurorul general Popovici. Generalului Vlad i s-a cerut să prezinte raportul asupra situaţiei de la Timişoara, iar cînd a terminat, Elena Ceauşescu a hotărît trimiterea lui Dăscălescu şi a lui Bob în oraşul de pe Bega. ”

Elena Ceauşescu nu putea hotărî cum îi trecea ei prin cap. Indiscutabil, ea s-a consultat cu Nicolae Ceauşescu înainte de a decide o schimbare de poziţie. Cel puţin la Timişoara, date fiind noile condiţii – toţi cei trimişi acolo de la Bucureşti transmit Centrului că muncitorii sînt pe cale să iasă – Armata trebuie să se retragă în cazărmi. Pentru că regimul se teme de un număr mare de morţi. Pentru că există riscul unor fraternizări ale soldaţilor cu demonstranţii. Se conchide că Timişoara e caz pierdut, deoarece nu s-a acţionat ferm în primele zile şi, prin urmare, se trece la soluţia politică. Soluţia politică, aşa cum o înţelege Nicolae Ceauşescu. În paralel cu o dezamorsare a tensiunii de la Timişoara, prin trimiterea premierului, eliberarea celor arestaţi, retragerea Armatei în cazărmi, semn că regimul recunoaşte acum implicarea muncitorilor, se apelează la masele populare din toată ţara. Mobilizarea maselor populare vizează nu doar izolarea Timişoarei, considerate ca victimă deja a agenturilor, dar şi crearea pentru export a imaginii unui regim care se bucură de un solid sprijin intern. Presa occidentală angajase deja campania de exagerare a reprimării. Şi sub presiunea opiniei publice liderii occidentali, faţă de care Nicolae Ceauşescu, în chip explicabil, se ţinea prudent, începuseră deja să ia atitudine.

Mitingul din 21 decembrie 1989 ţine de o schimbare de poziţie a lui Nicolae Ceauşescu faţă de Criză. Dîndu-şi seama că soluţia militară a eşuat, fie şi pentru că i-a lipsit rapiditatea şi fermitatea, Nicolae Ceauşescu decide, încă de la întoarcerea din Iran, să apeleze şi la soluţia politică, dacă nu chiar doar la soluţia politică.

Pentru el soluţia politică ar consta în ridicarea maselor populare la luptă împotriva Complotului, pentru apărarea a ceea ce el numeşte independenţa şi integritatea Patriei.

Mobilizarea Naţiunii de către un Conducător nu e o noutate în Istoria Lumii şi nici a României. În august 1792, cînd 80.000 de prusaci mărşăluiesc spre Paris, Danton ţine un discurs istoric în faţa Convenţiei prin care cheamă Poporul francez la arme.

În 21 august 1968, Nicolae Ceauşescu a chemat Poporul Român la arme din balconul CC al PCR.

Mobilizarea Naţiuniii implică mai mult decît un instrument. Discursului înflăcărat, cu elemente dramatice, i se adaugă campania de presă, punerea în mişcare a unei întregi maşinării politico-organizatorice.

Nicolae Ceauşescu apelează la un singur instrument. Iniţiativa de a se adresa Naţiunii îi urmează doar organizarea de adunări şi mitinguri în stilul sutelor, ba chiar miilor organizate pînă acum de la preluarea Puterii de către Nicolae Ceauşescu, mitinguri rezumate la un singur scop:

Cel de aplaudare a deciziilor sale.

Nu ştia fostul Conducător adevărul că aceste mitinguri erau aranjate, că participanţii, mai ales în ultima vreme, veneau, aduşi prin convocare strigau, aplaudau mecanic, fără nici o tresărire, nici pro, nici contra?

Da, adunările populare ar fi fost un instrument de mobilizare dacă ele ar fi reflectat o tresărire sinceră. Da, un miting în Piaţa Palatului ar fi fost nu numai mobilizator, dar şi semnificativ, dacă el ar fi exprimat prin prezenţă şi prestaţie o trăire sinceră. Un asemenea moment fusese cel din 21 august 1968. Deşi fuseseră mobilizaţi de organizaţiile de partid şi sindicale, totuşi, participanţii veniseră în Piaţă aduşi de tensiunea chemării Patria e în primejdie! Întreaga Naţiune, care urmărea la TV, mitingul împărţise trăirile celor din Piaţă. Poporul era de partea lui Nicolae Ceauşescu în disputa cu Sovieticii. Acum, în 21 decembrie 1989, soluţia politică la care apelează Nicolae Ceaşescu e total lipsită de eficienţă. Chiar dacă nu s-ar fi spart, Mitingul n-ar fi avut nici o valoare. N-ar fi spus nimic în materie de adeziune sinceră. Aduşi cu convocatorul, strigînd slogane şi aplaudînd în chip mecanic, participanţii ar fi plecat din Piaţă la fel cum ar fi venit:

Inerţi.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro