Ion Cristoiu: Teroriştii din decembrie 1989 – rodul exclusiv al unei Diversiuni mediatice

• Ion Cristoiu: Rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare nr. 11/P/2014 din 05.04.2019, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, din 8 aprilie 2019 se vrea argumentarea juridică pentru trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu, responsabil la nivel înalt de Pshihoza teroristă.
• Ion Cristoiu: Rechizitoriul abordează pe larg Pshihoza teroristă. Noutatea absolută adusă de acest document constă în negarea existenţei unor persoane care au tras în chip diversionist sau care au plantat simulatoare.
• Ion Cristoiu: Cei aproape o mie de morţi, care, deşi mulţi, nu acoperă dezastrul întruchipat de psihoză sînt rodul exclusiv al unei Diversiuni mediatice, alimentate şi de o diversiune sub formă de zvonuri transmise de conducerea de atunci a Armatei.

Cînd răspund la întrebarea Ce mai faceţi? că Scriu un eseu mai amplu despre Psihoza teroristă din decembrie 1989 mulţi tresar într-o întrebare mai mult sau mai puţin politicoasă:

Ce v-a apucat?

E o întrebare al cărei tîlc e punerea la îndoială a interesului din prezent pentru Balamucul din decembrie 1989.

Practic, ea, întrebarea, vrea să spună că Diversiunea cu teroriştii n-are nici o legătură cu prezentul. Şi cum noi trăim locul şi timpul de acum, a te ocupa de decembrie 1989, dacă nu eşti şoarece de arhivă, e fără rost.

Nu purced să mă explic celor care pun întrebarea. Ştiu că ea nu sare peste o formulă de politeţe. În serialul Ertugrul, cînd se întîlnesc doi turci care n-au devenit încă otomani, fiecare îşi administrează un pumn în piept, în dreptul inimii. Am priceput că e în 1243 antecesorul lui Ce mai faci? de azi.

Şi totuşi ar trebui să răspund temeinic întrebării Ce m-a apucat?

Opinia publică a luat cunoştinţă de Rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare nr. 11/P/2014 din 05.04.2019, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, din 8 aprilie 2019, Rechizitoriul prin care Ion Iliescu e trimis în judecată pentru crimele împotriva umanităţii comise prin Diversiunea cu teroriştii. Autorul documentului e colonel magistrat Cătălin Ranco Piţu, procuror militar, şef al Biroului urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare. Despre acest Document simt nevoia să reamintesc spusele din clipa cînd l-am terminat de studiat. Nu mă pronunţ asupra valorii sale juridice. Ca unul dintre cei care au cercetat timp de decenii Evenimentele din decembrie 1989, îmi permit să mă pronunţ asupra valorii sale de document de iscodire istorică. De-a lungul celor 30 de ani de poastdecembrism, alături de cărţi şi eseuri scrise de istorici, dar şi de cei implicaţi, în spaţiul public au apărut şi documente oficiale despre Evenimente. Sînt cinci mari şi late, şi pe toate le-am studiat cu creionul în mînă:

– Raportul SRI despre evenimentele din decembrie 1989, depus la Parlament în 3 iulie 1994, sub titlul Punct de vedere preliminar al Serviciului Român de Informaţii privind evenimentele din decembrie 1989, evident, ajuns la presă prin trucul scurgerii dinadins.

– Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, document dat publicităţii pe 21 decembrie 1994.

– Raportul comisiei senatoriale privind acţiunile desfăşurate în Revoluţia din decembrie 1989, încheiat în 1996 şi publicat pe şest în 1997.

– Rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare nr. 11/P/2014 din 05.04.2019, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, din 8 aprilie 2019.

• Dosar Fond Documentar Comisia ”Decembrie 1989”. E vorba de cele treisprezece volume ale corespondenţei dintre SRI şi Comisia “Decembrie 1989” a Senatului României în 1991 şi 1992. 

 Rechizitoriul e din punct de vedere istoriografic şi cel mai bun. El foloseşte documente scoase la iveală de celelalte puncte de vedere oficiale, dar şi – dacă nu mai ales – documente descoperite pe cont propriu. Documentul se vrea argumentarea juridică pentru trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu, responsabil la nivel înalt de Pshihoza teroristă. Nu e de mirare că partea cea mai tare a acestui studiu de peste 400 de pagini rămîne cea dedicată Diversiunii cu teroriştii. Atît studiile cercetărilor, cît documentele oficiale stabilesc în chip categoric un adevăr:

Teroriştii în varianta susţinută de Ion Iliescu n-au existat.

Ion Iliescu şi echipa au susţinut (Ion Iliescu susţine şi azi, de-ţi vine să-ţi faci cruce) că Teroriştii erau trupe fidele lui Nicolae Ceauşescu, activate după căderea Conducătorului, pentru a-l readuce pe acesta din urmă la putere, pentru a se răzbuna pe Poporul revoluţionar, dar mai ales pentru a nu-i lăsa pe ei, membriii noii echipe să lucreze în favoarea României. La prima sa intervenţie de la TVR din seara lui 22 decembrie 1989, moment crucial pentru declanşarea Psihozei, Ion Iliescu declară că Teroriştii, pe seama cărora el pune împuşcăturile din Piaţa Palatului, începute la 18.30, nu i-au lăsat pe ei, cei care lucrau la Înfiinţarea FSN să termine lucrul în şedinţa din Sediul CC:

„Ne-am întîlnit în faţa sediului Comitetului Central, am comunicat cu oamenii din Piaţă. Urma să construim un nucleu organizatoric, pentru că ceea ce constituie tragedia soartei noastre de astăzi, tragedia pe care a lăsat-o în urmă acest regim bezmetic al dictatorului Ceauşescu este acest vacuum de putere care s-a creat în momentul de faţă. Noi trebuie să depăşim acest moment dificil al vacuumului de putere. Fără o putere organizată nu se poate… nu se pot rezolva problemele grave cu care se confruntă poporul, ţara. Este însufleţitoare toată această atmosferă de entuziasm, de dăruire, euforia acestei eliberări de un regim bezmetic, care nu a cunoscut scrupule, care a mers la crimele cele mai odioase. În momentul în care ne organizam, ne constituiam în Sediul Comitetului Central, care fusese ocupat de forţele patriotice, o grupă din unităţile Securităţii, o unitate special pregătită ca să-l apere pe Ceauşescu, să apere Sediul lui, a scos undeva – prin subsoluri, nişte tuneluri pe care el şi le-a construit şi care comunică între Sediu şi Palatul Republicii – a reuşit să se refugieze, şi cînd era Piaţa plină de lume, aşa cum aţi văzut, au început să tragă asupra cetăţenilor şi asupra Comitetului Central, unde se aflau şi se află, încă, oameni de bine, reprezentanţi ai populaţiei, care se constituiau în această structură nouă a puterii. Este o ultimă zvîrcolire…”

În realitate, în sala ce la CC nu se lucra nimic. Ion Iliescu şi ai lui se făceau că lucrau, aşa cum dovedeşte filmarea făcută de Adrian Sârbu.

Această variantă e contrazisă chiar din iulie 1994, cînd Iliescu era preşedintele României, de Raportul SRI, semnat de Virgil Măgureanu, şeful unei instituţii de forţă dependente de Preşedinte.

De atunci, varianta Teroriştiilor care au tras pentru a-l răzbuna pe Nicolae Ceauşescu n-a mai fost susţinută de nimeni, cu excepţia lui Ion Iliescu. Fostul preşedinte declară într-un interviu acordat Mediafax chiar în 2019:

„Era un grup legat nemijlocit de Ceauşescu şi care erau responsabili pînă la moarte de viaţa lui Ceauşescu şi ăştia s-au menţinut pe poziţiile lor şi asta a şi creat aceste elemente de ciocniri, în primă fază. Dar pînă la urmă a predominat poziţia de ansamblu a armatei şi a ofiţerimii, a corpului de comandă a armatei, care i-a izolat chiar şi pe cei care rămăseseră în jurul lui Ceauşescu. Şi a fost factorul decisiv. Şi s-a văzut că odată cu judecarea şi execuţia lui Ceauşescu au încetat confruntările militare. (…).”

Negînd categoric legătura dintre Terorişti şi Ceauşescu, Raportul pune morţii de după decembrie 1989 pe seama Pshihozei teroriste declanşate şi întreţinute prin televiziune şi radio, dar şi prin Războiul electronic. În ce priveşte Teroriştii care trăgeau, deşi îi scoate din mecanismul ceauşist, Raportul nu le neagă existenţa. Fără a spune cui aparţineau, Raportul le pune în seamă tragerile de provocare şi mai ales simulatoarele. Aceste lucruri reale aveau menirea de a face ca noi să tragem în noi.

Raportul SRI a fost urmat la scurt timp de – Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, document dat publicităţii pe 21 decembrie 1994.

Şi acesta insistă pe rolul Psihozei în producerea victimelor. Ca şi documentul anterior, el nu exclude existenţa unor persoane care au tras. Nu ca să ucidă, ci ca să adîncească paranoia. Un al treilea document – Raportul comisiei senatoriale privind acţiunile desfăşurate în Revoluţia din decembrie 1989, încheiat în 1996 şi publicat pe şest în 1997 – ţine să precizeze că persoanele respective trăgeau în scopuri diversioniste. Prin urmare, nici un mort de după 22 decembrie 1989 nu a provenit din gloanţele teroriştilor, despre care documentul spune că erau oarbe, ci din gloanţele reale ale civililor înarmaţi în chip criminal, ale militarilor aduşi în chip absurd la Bucureşti din toată ţara, ale celor din Gărzile patriotice.

Rechizitoriul abordează pe larg Pshihoza teroristă. Noutatea absolută adusă de acest document constă în negarea existenţei unor persoane care au tras în chip diversionist sau care au plantat simulatoare.

Cei aproape o mie de morţi, care, deşi mulţi, nu acoperă dezastrul întruchipat de psihoză – imaginea de Război civil întreţinută de presa mondială, linşările unor persoane nevinovate pe motiv că sînt terorişti, arestarea a mii de persoane şi umilirea marii lor majorităţi de Poporul înnebunit de Psihoză – sînt rodul exclusiv al unei Diversiuni mediatice, alimentate şi de o diversiune sub formă de zvonuri transmise de conducerea de atunci a Armatei.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro