Ion Cristoiu: Toate crizele se încheie cu chefuri

• Ion Cristoiu: În Caragiale, toate crizele se încheie cu chefuri. La sindrofii participă şi Poporul. Poporul bea din borcane. Liderii, din pahare de şampanie.
• Ion Cristoiu: Caţavencu are demagogia în sînge. Chiar şi acum, cînd s-a terminat Criza, el tot vorbe mari spune. După atîtea răutăţi făcute reciproc, te-ai aştepta să nu se împace niciodată. Şi nu numai că se împacă, dar se şi pupă.
• Ion Cristoiu: Împăcarea e justificată, ca şi Criza, prin cuvinte mari. Caţavencu spune „În împrejurări ca acestea (mişcat) micile pasiuni trebuie să dispară.”

Întîmplările de la noi din ultima vreme (Criză mare, monşer!) m-au făcut să caut finalul din Scrisoarea pierdută, cel dedicat Serbării de împăcare. Am ţinut s-o postez pe cristoiublog.ro în Jurnalul meu video, pentru a întări teza unei împăcări între partidele de Dreapta. Dintre toate variantele am ales filmarea din 1953, clasică, atît ca viziune regizorală, cît şi ca interpretare: marii actori ai neamului Elvira Godeanu, Radu Beligan, Niky Atanasiu. După ce-am postat-o, revăzînd-o, mi-am dat seama că deşi am văzut de mai multe ori finalul, de data asta sesizez nouăţi. Iată textul:

„SCENA XIV

ACEIAŞI – FARFURIDI, BRÂNZOVENESCU, CAŢAVENCU, CETĂŢEANUL TURMENTAT, GHIŢĂ PRISTANDA, IONESCU, POPESCU, ALEGĂTORI, CETĂŢENI, PUBLIC

(Brânzovenescu şi Farfuridi cu alţi alegători mai spălaţi, în costume de pretenţie provincială, intră, venind din casă, coborînd pe treptele din dreapta; salutări de toată părţile. Prin fund, Caţavencu, Ghiţă poliţaiul, îmbrăcat ţivil, Cetăţeanul turmentat, Ionescu şi Popescu intră, conducînd manifestaţia publică. Cei ce vin prin fund sunt toţi ameţiţi, şi mai ales Caţavencu şi Cetăţeanul turmentat, care înghite şi sughite mereu. După ei vin o mulţime de cetăţeni cu ramuri verzi şi steaguri, asemenea foarte chefuiţi. Toată lumea cu borcane de băutură în mîini. – Din casă, în urma lui Farfuridi, Brânzovenescu şi a celorlalţi alegători vin feciorii cu sticle de şampanie. – Ghiţă Pristanda, îndată ce soseşte în scenă, face semn muzicei să tacă. Muzica tace. Se împart pahare de şampanie fruntaşilor. -Tipătescu, Zoe, Trahanache, Dandanache sunt în stînga.)

FARFURIDI (luînd un pahar de şampanie): În sănătatea domnului Agamiţă Dandanache, alesul nostru! Să trăiască! (Urale şi muzică. Pristanda ţine cu mîna tactul uralelor. Toţi ciocnesc şi beau.)

DANDANACHE (îndemnat de Zoe şi Tipătescu, trece în mijloc cu paharul în mînă): În sănătatea alegătorilor… cari au probat patriotism şi mi-au acordat… (nu nemereşte) asta… cum să zic de!… Zi-i pe nume de!… A! Sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt în Cameră, şi eu ca rumânul imparţial, care va să zică… cum am ziţe… în sfîrşit să trăiască!

(Urale şi ciocniri.)

TRAHANACHE (cătră Caţavencu, care a coborît spre el şi Tipătescu): Şi aşa zi, ai? D-ai noştri, stimabile? Bravos! Mă bucur.

CAŢAVENCU: Venerabile neică Zahario! În Împrejurări ca acestea (mişcat) micile pasiuni trebuie să dispară.

TRAHANACHE: Ei, aici mi-ai plăcut! Bravos! Să trăieşti!

CAŢAVENCU: În sănătatea venerabilului şi imparţialului nostru prezident, Trahanache! (Urale şi ciocniri.)

(Zoe vede pe Cetăţeanul turmentat în grămadă, ia un pahar şi merge de i-l oferă.)

CETĂŢEANUL: În sănătatea coanii Joiţichii! Că e (sughite) damă bună! (ciocneşte cu ea: ea-i strînge mîna din toată inima. Urale, ciocniri.)

CAŢAVENCU (lui Tipătescu încet): Să mă ierţi şi să mă iubeşti! (expansiv) Pentru că toţi ne iubim ţara, toţi suntem români!… Mai mult, sau mai puţin oneşti! (Tipătescu rîde.) În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea judeţului nostru! (Urale, ciocniri.)

TRAHANACHE (luînd un pahar şi trecînd în mijloc foarte vesel): Ei, aveţi puţintică răbdare!… Nu cunosc prefect eu! Eu n-am prefect! Eu am prietin! În sănătatea lui Fănică! Să trăiască pentru fericirea prietinilor lui! (sărută pe Fănică, apoi pe Zoe. Fănică sărută mîna Zoii.)

(Urale, Dandanache între alegători, cu Farfuridi şi Brânzovenescu, le povesteşte încet, făcînd gestul cu clopoţeii; la dreapta, în fund, Pristanda, Cetăţeanul turmentat, muzica şi lume. În stînga Zoe, Tipătescu, Trahanache cu alţi alegători. În mijloc Caţavencu.)

CAŢAVENCU (foarte ameţit, împleticindu-se-n limbă, dar tot îngrăşîndu-şi silabele): Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma cîtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

PRISTANDA: Curat constituţional! Muzica! Muzica!

(Muzica atacă marşul cu mult brio. Urale tunătoare. Grupurile se mişcă. Toată lumea se sărută, gravitînd în jurul lui Caţavencu şi lui Dandanache, care se strîng în braţe, în mijloc. Dandanache face gestul cu clopoţeii. Zoe şi Tipătescu contemplă de la o parte mişcarea. Cortina cade repede asupra tabloului.)”

Observaţii:

1. În Caragiale, toate crizele se încheie cu chefuri.

2. La sindrofii participă şi Poporul. Poporul bea din borcane. Liderii, din pahare de şampanie.

3. Caţavencu are demagogia în sînge. Chiar şi acum, cînd s-a terminat Criza, el tot vorbe mari spune.

4. După atîtea răutăţi făcute reciproc, te-ai aştepta să nu se împace niciodată. Şi nu numai că se împacă, dar se şi pupă.

5. Împăcarea e justificată, ca şi Criza, prin cuvinte mari. Caţavencu spune „În împrejurări ca acestea (mişcat) micile pasiuni trebuie să dispară.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro