• Ion Cristoiu: Februarie 1941. România generalului Antonescu aparţine Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmăreşte îndeaproape mersul Războiului.
  • Ion Cristoiu: Deşi ţara e aliată cu Germania, presa română se străduieşte să reflecte profesionist confruntarea dintre Germania şi Anglia. Nici vorbă de fakenews-urile în care s-a prăbuşit marea presă occidentală de azi în abordarea Războiului din Ucraina.
  • Ion Cristoiu: Inutil să mai atragem atenţia asupra felului în care sînt prezentate la noi discursurile lui Vladimir Putin. Presa noastră de la vremea respectivă se defineşte printr-o politeţe desăvîrşită cînd vine vorba chiar şi de un duşman. Nu vei întîlni nici un rînd despre bolile lui Churchill, nici un fake news despre Roosvelt.

Ion Cristoiu: Februarie 1941. România generalului Antonescu aparţine Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmăreşte îndeaproape mersul Războiului.

 Februarie 1941. România generalului Antonescu aparţine Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmăreşte îndeaproape mersul Războiului. Deşi ţara e aliată cu Germania, presa română se străduieşte să reflecte profesionist confruntarea dintre Germania şi Anglia. Nici vorbă de fakenews-urile în care s-a prăbuşit marea presă occidentală de azi în abordarea Războiului din Ucraina. Nici vorbă de caricaturizarea de maidan a lui Churchill sau Roosvelt, cum se întîmplă azi cu Vladimir Putin. Fireşte, Curentul şi Universul nu simpatizează cu Anglia. Dar nici n-o caricaturizează. Cititorul e ţinut la curent cu toate manevrele Angliei sau ale SUA.

Să luăm de exemplu numărul din Universul datat Sîmbătă 1 februarie 1941.

Recomandări

APPLE LASĂ EUROPA LA URMĂ
UCRAINA ÎNVINGE SLOVACIA
CIOLACU GRĂBEȘTE PREZIDENȚIALELE
FMI AVERTIZEAZĂ: TREBUIE SĂ ECONOMISIM
ZELENSKI PRIMEȘTE RACHETE CU PRIORITATE
CUM SE PEDEPSEȘTE CONSUMUL LA VOLAN?

 La pagina patru dăm peste rubrica Situaţia de pe fronturile de luptă. Primul e Comunicatul german. Al doilea e Comunicatul englez. Al treilea, Comunicatul italian. Am întîlnit noi în cele 12 luni de război dintre Rusia şi Ucraina vreun moment intitulat Situaţia de fronturile de luptă? Un moment în presă sau la televiziuni în care să se prezinte şi Comunicatele ruseşti? La începutul lui 1941 în SUA se dezbate unul dintre cele mai importante instrumente pentru ajutorarea Angliei:

Legea pentru ajutorarea Angliei.

 Presa noastră urmăreşte îndeaproape procesul. Deşi e vorba de o implicare a Americii în Război împotriva Germaniei, presa românească se păstrează în hotarele informaţiilor corecte. Nu vom întîlni titlurile tendenţioase din presa noastră cînd vine vorba de faptele şi evenimentele din Rusia, una dintre manifestările cele mai scîrboase ale putregaiului care macină presa noastră.

Deşi informaţiile despre Germania domină Universul, totuşi cele despre America, despre Anglia nu lipsesc şi, mult mai important, sînt corecte, lipsite de tendenţiozitatea stridentă tipică articolelor din presa noastră despre Rusia lui Putin. Să luăm de exemplu numărul din 3 februarie 1941 al Universului pentru a vedea cum reflectă ziarul actualitatea internaţională.

Despre Germania şi alţi aliaţi ai noştri:

Pagina întîi:

„Discursul Fuehrerului” (amplu comentariu despre Discursul ţinut de Hitler cu prilejul aniversării revoluţiei naţional-socialiste); „O NOUĂ ORIENTARE A POLITICII JAPONEZE FAŢĂ DE CHINA”„Alţi doi miniştri italieni vor pleca pe front”„Au fost schimbate la Moscova instrumentele de ratificare a convenţiei dintre Germania şi Rusia Sovietică.”„Delegaţia armatei japoneze în audienţă la Fuehrer.”

Pagina trei:

„Presa parisiană despre relaţiile franco-germane”; „Discursul Fuehrerului comentat de presa germană”; „Comentariile presei italiene”.

Pagina 7:

„ANIVERSAREA A OPT ANI DELA INSTAURAREA REGIMULUI HITLERIST. Fuehrerul felicitat de Suveranul Italiei şi Duce”„Răspunsul Fuehrerului la telegrama de felicitare”

Despre Anglia, America şi alţi duşmani:

Pagina trei:

„Ce scrie presa americană” despre Discursul Fuehrerului;

Pagina 7:

„Aprobarea legii pentru ajutorarea Angliei de către comisia de politică externă a Camerei americane”; „D. Roosevelt a promis d-lui Halifax tot ajutorul”; „Vizita trimisului special al d-lui Roosevelt la regele Angliei”; „Un discurs al d-lui Sumner Welles”. „D-na Roosevelt a refuzat să ţină o cuvântare.”; „Anglia ar avea intenţia să cedeze Statelor Unite cuirasatul «George V».” „Cîte avioane are armata americană.”; „Statele Unite construiesc noile cuirasate”.

La rubrica Situaţia de pe fronturile de luptă, întîlnim Comunicatele germane, Comunicatul italian, Comunicatele britanice din Cairo.

Indiscutabil informaţiile despre Germania şi aliaţii României domină. Dar informaţiile despre Anglia, despre SUA nu lipsesc şi mai ales sînt date corect, fără tendenţiozitate.

Cu prilejul aniversării naşterii sale, preşedintele american a ţinut un discurs la Radio. Citind relatarea din Universul rămîi impresionat de politeţea cu care e prezentat:

„Un discurs al d-lui Roosevelt cu prilejul aniversării naşterii sale

Nimeni în lume nu este azi pe deplin fericit

Washington, 31 (Rador). – Corespondentul agenţiei DNR comunică:

Cu prilejul aniversării naşterii preşedintelui Roosevelt au fost organizate în Statele Unite numeroase serbări de binefacere în folosul asociaţiei pentru combaterea paraliziei infantile.

Preşedintele a ţinut o scurtă cuvîntare la radio, în care a declarat că, de ziua sa, nu este deplin fericit, deoarece nimeni nu poate fi azi în lume cu adevărat fericit. Totuşi aniversările americane sînt mai fericite decît la alte popoare Luminile păcii mai strălucesc în oraşele americane şi în sate. Rîsete şi muzică se aud de la o coastă la alta şi oricine se poate duce să se culce în siguranţă.

D. Roosevelt a încheiat afirmînd simpatia Statelor Unite pentru toate statele libere din lume şi dreptul celor nevoiaşi şi slabi la bucuriile vieţi.”

 Inutil să mai atragem atenţia asupra felului în care sînt prezentate la noi discursurile lui Vladimir Putin. Presa noastră de la vremea respectivă se defineşte printr-o politeţe desăvîrşită cînd vine vorba chiar şi de un duşman. Nu vei întîlni nici un rînd despre bolile lui Churchill, nici un fake news despre Roosvelt. Funcţionează din plin principiul:

Cine respectă pe alţii se respectă pe el însuşi.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro