- Irlanda de Nord intră într-o nouă carantină
- Cafenelele, saloanele de înfrumusețare și alte afaceri se vor închide
- În 7 zile, țara a înregistrat 3.401 cazuri
Irlanda de Nord intră iar în carantină totală, din 27 noiembrie. Magazinele nealimentare, școlile de șoferi, saloanele de înfrumusețare și cafenelele se vor închide, la scurt timp după ce s-au redeschis. Restaurantele cu livrare la domiciliu vor putea funcționa în continuare, scrie Daily Mail.
Numărul îngrijorător de cazuri a determinat executivul să ia aceatsă măsură, iar toate afacerile care nu sunt esențiale se vor închide, deși abia astăzi cele mai multe și-au redeschis porțile.
Mai multe cadre medicale au tras un semnal de alarmă și au avertizat că în lipsa unor măsuri, spitalele pot fi depășite de situație. Antreprenorii prevăd și ei, la rândul lor, concedieri în masă.
Executivul de la Belfast a decis de asemenea că evenimentele sportive vor putea fi ținute doar pentru atleții de performanță, fără public,
„Executivul a luat astăzi la cunoștință starea îngrijorătoare a spitalelor noastre, care se pot supraaglomera în câteva săptămâni”, a spus Primul Ministru Arlene Foster.
Alte măsuri presupun încurajarea populației să stea acasă și să muncească de la domiciliu. Totodată închiderea sediilor cultelor religioase este o altă măsură, iar parcurile pentru copii, școlile și creșele vor rămâne deschise, numai universitățile vor face cursuri la distanță.
În ultima săptămână, Irlanda de Nord a avut 3,401 cazuri de Covid-19 și 12 decese provocate de aceeași maladie.