- Italia s-a gândit la soluțiile de care au nevoie elevii din țară pentru a reveni la școală în siguranță
- Țara, primul epicentru Covid-19 din afara Chinei, vrea să schimbe băncile elevilor din sistemul său de învățământ
- Ministerul Educației din Italia face un apel la nivel european
Zilele trecute ai aflat, în linii mari, ce presupune redeschiderea școlilor din România și în ce condiții se va face, în funcție de scenariu, pentru ca elevii să învețe în siguranță. Totuși, normele de protecție nu le știi concret încă.
Dar uite cum se pregătesc de redeschidere alte țări. Spre exemplu, Italia, despre care știi că e primul epicentru Covid-19 din afara Chinei, a folosit un regim de testare agresiv pentru a învinge al doilea val de epidemie până acum. Însă, pe măsură ce copiii se pregătesc să se întoarcă în bănci, mai multe instituții de învățământ preiau frâiele „în propriile mâini“. Cum fac asta? Prin tăierea mobilierului, scrie CNN.
Dată fiind situația în care majoritatea școlilor italienești încă folosesc bănci de modă veche, iar elevii sunt așezați la un loc, distanțarea socială, un factor vital pentru a atenua răspândirea coronavirusului, nu este posibilă. Există și bănci de o singură persoană, însă acestea sunt rare, așa că Ministerul Educației din Italia a făcut o cerere la nivel european pentru trei milioane de bănci cu un singur loc.
Totuși, multe școli sunt îngrijorate că noul mobilier nu va ajunge la timp, așa că s-au gândit să taie actualele bănci. „Am putea folosi separatoare de lemn pentru a evita contactul, dar cea mai bună soluție rămâne să tăiem băncile“, spune Adelfio Cardinale, care a primit sarcina să se ocupe de luarea măsurilor pentru redeschiderea școlilor din Sicilia.
Întoarcerea elevilor la școală este un pas înainte crucial pentru Italia, care până acum a evitat un al doilea val de pandemie. A fost primul stat european care a închis școlile.
- Posibile vestigii, descoperite pe un șantier de tramvai din Capitală. Lucrările au fost oprite. La Roma, Atena și Salonic, descoperiri similare ajung parte din transportul public
- Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au mers la Chișinău de Ziua Independenței Republicii Moldova: „România, Republica Moldova și Ucraina sunt aliați naturali”
- Computerul care folosește neuroni umani vii funcționează deja în Singapore. CL1 combină celule biologice și cipuri pentru cercetări în A.I., medicină și robotică
- Premieră mondială: Medicii au folosit A.I. ca pe un „GPS” în timpul unei operații pe creier. Sistemul identifică în timp real nervii și vasele de sânge care trebuie protejate
- Trump a fost mare de mic!
