• Noi loturi de vaccin Moderna împotriva COVID-19 au fost suspendate în Japonia.
  • „Substanţele străine” au fost găsite în vaccinuri Moderna, într-un mare centru de imunizare din prefectura Okinawa.
  • Vaccinurile Okinawa provin din alte loturi Moderna față de cele suspendate deja de guvernul japonez, din cauza contaminării.

Noi loturi de vaccin Moderna împotriva COVID-19 au fost suspendate în Japonia, după ce au fost găsite „substanţe străine” în mai multe seruri folosite într-un centru din prefectura Okinawa.

„Substanţele străine” au fost găsite în vaccinuri Moderna, într-un mare centru de imunizare din prefectura Okinawa.

Inoculările au fost suspendate, a informat duminică radioul public NHK, citat de Reuters.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Vaccinurile Okinawa provin din alte loturi Moderna față de cele suspendate deja de guvernul japonez, din cauza contaminării.

Takeda Pharmaceutical Co, distribuitorul vaccinurilor Moderna, este așteptat să investigheze posibilitatea contaminării vaccinurilor în timpul producției.

Joi, Takeda a anunțat decizia de a suspenda trei loturi de vaccin COVID-19 Moderna în Japonia, în urma rapoartelor primite de la centrele de vaccinare cu privire la o „substanță străină” găsită în flacoane. Peste 1,6 milioane de doze au fost suspendate. Flacoanele ce fac obiectul reclamațiilor inițiale, care au determinat suspendarea, au fost identificate ca fiind parte dintr-un lot specific, dar, ca măsură suplimentară de precauție, a fost suspendat un total de trei loturi fabricat în aceeași serie.

Autoritățile japoneze au informat că cercetează decesul a doi bărbați, inoculaţi cu vaccinul produs de compania Moderna.

Bărbaţii au murit luna aceasta, la câteva zile după primirea celei de-a doua doze de Moderna. Fiecare a primit o doză din cele trei loturi suspendate joi.

Japonia se luptă cu cel mai grav val de infecții, determinat de varianta Delta, cu infecții zilnice noi ce depășesc 25.000 în august, pentru prima dată de la începutul pandemiei.