- Biden a decis să exporte încă 20 de milioane de doze de vaccin anti-COVID
- SUA va exporta în total 80 de milioane de doze de vaccin
- Vor pleca din SUA vaccinuri Moderna, Pfizer, Johnson & Johnson, dar și AstraZeneca
Biden face din SUA arsenal de vaccinuri. Așa își anunță președintele marele plan, după ce a decis să exporte încă 20 de milioane de doze de vaccinuri către țările care au nevoie.
Mai nou, din Statele Unite vor pleca și doze de vaccinuri Moderna, Pfizer/BioNTech și Johnson and Johnson. Este vorba desre un total de 80 de milioane de doze, asta după ce acum o săptămână Biden a promis livrarea a 60 de milioane de vaccinuri AstraZeneca. Momentan, acest vaccin așteaptă aprobare de la FDA.
„Așa cum în Al Doilea Război Mondial, America a fost arsenalul democrației, în lupta împotriva pandemiei de COVID 19, națiunea noastră va fi arsenalul vaccinurilor pentru alte țări”, a declarat Joe Biden, președintele SUA.