- Joe Biden e în Cornwall, în sud-vestul Angliei, în așteptarea summitului G7
- Președintele american se vede joi cu premierul Boris Johnson
- Biden va vorbi cu Boris Johnson despre dezacourdruile legate de Brexit
- Biden este așteptat să-și exprime sprijinul pentru protocolul din Irlanda de Nord
O puternică relație economică construită în timp leagă SUA și Marea Britanie. Companiile britanice au investit peste 560 miliarde de dolari în SUA, asta fiind mai mult de 15% din totalul investițiilor străine directe. La rândul ei, SUA este cel mai mare investitor din Marea Britanie, cu 758 miliarde de dolari investiți pe piața britanică. Englezii sunt al șaptelea cel mai mare partener comercial al Statelor Unite și a cincea cea mai mare destinație de export. Lista poate continua, însă ceea ce a stricat Trump pe mandatul lui de președinte, repară acum Biden.
Președintele american, Joe Biden e în așteptarea summit-ului G7. Până atunci, însă, acesta se vede cu premierul Boris Johnson pentru a reafirma ceea ce numește el „relația specială” dintre cele două state.
„Consolidăm alianța, îi dovedim lui Putin și Chinei că Europa și SUA au o legătură apropiată și G7 va merge înainte”, a spus Joe Biden.
UE și-a pierdut răbdarea cu privire la acordul Brexit, iar Joe Biden arată „îngrijorări profunde” cu privire la efectul Brexitului asupra Irlandei de Nord. Jake Sullivan, consilierul American pentru Securitate națională, a declarat că președintele consideră protocolul din Irlanda de Nord ca fiind foarte important. Dincolo de o discuție politică, dialogul de zilele acestea e despre bani. Irlanda a fost prima care a susținut propunerea G7 și a lui Biden pentru taxarea multinaționalelor.
„Am avut discuții destul de directe și sincere despre această situație astăzi. Nu au existat progrese, nu au existat pași înapoi și vom continua să vorbim. Ceea ce trebuie să facem acum este să găsim foarte urgent câteva soluții care să sprijine procesul de pace din Irlanda de Nord și care să permită lucrurilor să revină la normal”, a spus David Frost.
Biden va participa pentru prima oară în calitate de președinte al Statelor Unite la summitul G7. Reuniunea din Cornwall a început cu acordul prealabil dintre miniștrii săi de finanțe privind impozitul pe profit. Companiile vor plăti un impozit de minimum 15% pe profit. Aceasta este și miza cea mai mare – paradisul fiscal. Să stabilească un impozit global minim pe profit pentru marile corporații. Al doilea punct important este situația COVID în diverse părți ale lumii. Țările din Africa abia au început vaccinarea, în timp ce SUA și Marea Britanie sunt pe drumul de imunitate completă.
„Sunt încântat să anunț că, astăzi, după ani de discuții, miniștrii de Finanțe ai G7 au ajuns la un acord istoric de reformare a sistemului fiscal global pentru a-l face potrivit pentru era digitală globală, dar, în mod crucial, pentru a se asigura că este corect astfel încât companiile potrivite să plătească impozitul potrivit în locurile potrivite”, a spus Rishi Sunak.