- Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, s-a întâlnit marţi, la Casa Albă, cu omologul său din Mexic, Andres Manuel Lopez Obrador, cu care a discutat despre consolidarea relaţiilor bilaterale şi despre problema imigraţiei.
- Întrevederea a avut loc la o lună după ce preşedintele Mexicului a decis să absenteze de la Summitul Americilor, organizat în oraşul Los Angeles.
- Preşedintele mexican nu a vrut să participe la acest summit în semn de protest faţă de neinvitarea liderilor administraţiilor de stânga din Cuba, Venezuela şi Nicaragua.
Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, s-a întâlnit marţi, la Casa Albă, cu omologul său din Mexic, Andres Manuel Lopez Obrador, cu care a discutat despre consolidarea relaţiilor bilaterale şi despre problema imigraţiei.
Întrevederea a avut loc la o lună după ce preşedintele Mexicului a decis să absenteze de la Summitul Americilor, organizat în oraşul Los Angeles.
Preşedintele mexican nu a vrut să participe la acest summit în semn de protest faţă de neinvitarea liderilor administraţiilor de stânga din Cuba, Venezuela şi Nicaragua.
„În pofida titlurilor exagerate pe care le vedem uneori în presă, dumneavoastră şi cu mine avem o relaţie puternică şi productivă”, a declarat Biden, potrivit agenţiei Reuters, la întâlnirea de marţi cu Andres Manuel Lopez Obrador.
Preşedintele Mexicului a remarcat că există potenţialul intensificării relaţiilor, inclusiv în cadrul Acordului comercial SUA-Mexic-Canada (USMCA).
Preşedintele SUA a catalogat imigraţia drept o „provocare a emisferei” nordice, dar nu a asumat angajamente concrete în relaţia cu Mexicul. Biden a anunţat recent vize suplimentare pentru imigranţii din America Centrală, iar Ministerul mexican de Interne a confirmat în iunie că Statele Unite vor oferi 300.000 de vize de lucru, jumătate pentru mexicani şi jumătate pentru imigranţi din state central-americane.
Preşedintele Mexicului s-a întâlnit la Washington şi cu vicepreşedintele american, Kamala Harris, cu care a discutat despre modalităţi de atenuare a cauzelor migraţiei, inclusiv despre problema sărăciei, a violenţei şi modificărilor climatice.
Lopez Obrador a subliniat că vrea ca migraţia să fie organizată. „Cel mai important lucru este protejarea imigranţilor”, a insistat preşedintele Mexicului.
Opoziţia republicană din SUA îl acuză pe preşedintele Biden, membru al Partidului Democrat, de facilitarea imigraţiei în perspectiva scrutinului parlamentar parţial din noiembrie.
Numărul imigranţilor mexicani ajunşi în Statele Unite a crescut în ultimii ani, în contextul cererii pe piaţa muncii din SUA şi pe fondul problemelor economice din Mexic.