• Joe Biden a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale din SUA sâmbătă seara de toate marile televiziuni americane și agenții de presă.
  • Biden devine al 46-lea președinte al SUA și la 78 de ani este și cel mai bătrân.
  • El a anunțat într-o declarație de presă că acceptă cu mândrie încrederea poporului american.
  • Donald Trump refuză să recunoască victoria lui Joe Biden. A anunțat că de luni începe bătălia juridică

Joe Biden, s-a declarat onorat, sâmbătă, de victoria în scrutinul prezidenţial, subliniind că va fi preşedintele tuturor americanilor.

Sunt modest şi onorat de încrederea pe care poporul american ne-a acordat-o mie şi vicepreşedintelui-ales, Kamala Harris. În pofida obstacolelor fără precedent, americanii au votat într-un număr-record, dovedind încă o dată că democraţia bate profund în inima Americii. În contextul încheierii campaniei electorale, a venit vremea să lăsăm în urmă furia şi retorica dură şi să fim împreună ca naţiune. A venit vremea ca America să se unească şi să se vindece. Noi suntem Statele Unite ale Americii. Nu există nimic imposibil de făcut, dacă suntem împreună”, a declarat Joe Biden, într-un comunicat.

”Va fi un președinte pentru toate familiile” a scris pe Twitter, soția sa Jill.

Recomandări

CA ÎNTRE PRIME DOAMNE
EFECTUL „SWIFT” BATE JOCURILE OLIMPICE
ANGELINA JOLIE, ACUZATĂ CĂ I-A ÎNDEPĂRTAT PE COPII DE BRAD PITT
PROTESTE LA EUROVISION
GRETA THUNBERG SE ALĂTURĂ PROTESTELOR
ZELENSKI DEMITE PE BANDĂ RULANTĂ