• Joseph Biden a semnalat miercuri seară intenţia de a candida pentru un nou mandat prezidenţial în 2024.
  • Preşedintele SUA a subliniat că va lua decizia finală după consultări cu familia sa şi că momentul anunţării candidaturii nu este condiţionat în niciun fel de predecesorul său, Donald Trump.
  • Joe Biden s-a adresat la o zi de la alegerile legislative de la jumătatea mandatului, considerate ca un test pentru viitorul său politic.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a semnalat miercuri seară intenţia de a candida pentru un nou mandat prezidenţial în 2024, indiferent de rezultatele actualului scrutin parlamentar intermediar, dar a precizat că decizia formală o va anunţa la începutul anului viitor.

Intenţia este de a candida din nou. Aceasta a fost permanent intenţia, indiferent de rezultatul acestui scrutin” , a declarat preşedintele SUA, precizând, în răspunsul la o întrebare, că decizia de a candida ar putea fi anunţată formal de echipa sa la începutul anului 2023.

Preşedintele SUA a subliniat că va lua decizia finală după consultări cu familia sa şi că momentul anunţării candidaturii nu este condiţionat în niciun fel de predecesorul său, Donald Trump, care şi-ar putea anunţa candidatura săptămâna viitoare.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Evaluarea mea asupra candidaturii, când o anunţ, dacă o anunţ, eu am intenţia de a candida din nou, dar respect foarte mult destinul, iar aceasta este în final o decizie de familie. Cred că toată lumea vrea ca eu să candidez, dar vom avea discuţii despre acest lucru. Şi nu simt nicio grabă de a lua decizia astăzi, mâine sau oricând, indiferent ce face predecesorul meu” , a subliniat Biden, citat de publicaţia The Hill.

Biden a declarat că rezultatul scrutinului parlamentar este bun” pentru starea democraţiei şi a admis că probabil va fi nevoit să colaboreze cu liderii republicani, în contextul în care Partidul Democrat probabil va pierde majoritatea în Camera Reprezentanţilor.

Presa şi analiştii politici anticipau un val uriaş pro-republican, dar nu s-a întâmplat. Ştiu că probabil aţi fost nemulţumiţi de optimismul meu obsesiv, dar m-am simţit bine pe parcursul întregului proces” , a afirmat Joseph Biden, admiţând însă că rezultatele finale nu se cunosc încă. Cred că ziua alegerilor a fost o zi bună pentru democraţie, o zi bună pentru America. Cetăţenii americani s-au pronunţat, acest lucru arată că suntem o democraţie. Scrutinul s-a derulat fără interferenţa nimănui” , a afirmat preşedintele SUA.

Biden a subliniat că înţelege frustrarea” alegătorilor. Alegătorii au indicat clar că încă sunt frustraţi. Înţeleg. Înţeleg că au fost ani foarte dificili în ţara noastră pentru foarte mulţi oameni” , a insistat preşedintele.

Sunt pregătit să colaborez cu colegii mei republicani. Cetăţenii americani au semnalat clar că se aşteaptă ca republicanii să fie pregătiţi şi ei să colaboreze cu mine. În materie de politică externă, eu sper că vom continua abordarea bipartizană în contracararea agresiunii Rusiei în Ucraina” , a subliniat Biden.