• Jurnaliştii de la canale media publice franceze, France 24 şi RFI, au protestat vineri după declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron despre influenţa internaţională a Franţei.
  • Joi, în faţa ambasadorilor francezi reuniţi la Palatul Elysee, Macron le-a solicitat ,,să-şi asume o strategie de influenţă şi de popularizare a Franţei” .
  • În acest discurs care ţintea ,,narativul rus, chinez şi turc” în Africa, Emmanuel Macron a cerut ,,utilizarea mai bună a reţelei France Medias Monde, care este absolut esenţială, care trebuie să fie o forţă pentru noi”.

Jurnaliştii de la canale media publice franceze, France 24 şi RFI, au protestat vineri după declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron despre influenţa internaţională a Franţei, care îi asimilează – potrivit lor – cu ,,portavoci” ale statului, relatează France Presse.

Joi, în faţa ambasadorilor francezi reuniţi la Palatul Elysee, Macron le-a solicitat ,,să-şi asume o strategie de influenţă şi de popularizare a Franţei” .

În acest discurs care ţintea ,,narativul rus, chinez şi turc” în Africa, Emmanuel Macron a cerut ,,utilizarea mai bună a reţelei France Medias Monde, care este absolut esenţială, care trebuie să fie o forţă pentru noi”.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

,,France 24, media din grupul FMM (France Medias Monde), nu este în niciun caz vocea oficială a Franţei” , a reacţionat Societatea jurnaliştilor (SDJ) de la canalul de televiziune de informaţii continue, într-un comunicat publicat pe reţelele de socializare.

„Media de interes public, nu media guvernamentală”

,,Ea este o media a serviciului public, nu o media guvernamentală. Nu este nici un operator al diplomaţiei de influenţă” , a insistat SDJ de la France 24.

Diplomații sunt invitați să fie „mai mobilizați pe rețelele de socializare” 

Într-un comunicat distinct, omologul său de la radio RFI (Radio France Internationale), care aparţine de asemenea de France Medias Monde, a reiterat că acest grup ,,nu este portavocea Palatului Elysee„.

,,Jurnaliştii noştri nu sunt în niciun caz şi nu vor fi niciodată un instrument în serviciul comunicării voastre şi al politicii voastre” , continuă SDJ de la RFI, un post de radio foarte ascultat în Africa.

,,Noi nu vom ceda niciodată vreo fărâmă din independenţa noastră” , continuă SDJ de la RFI, potrivit căruia ,,aceste fraze aruncă suspiciune şi discreditează munca corespondenţilor săi” .

Grupul France Medias Monde reuneşte France 24 (în franceză, engleză, arabă şi spaniolă), RFI (în franceză şi alte 15 limbi) şi Monte Carlo Douliya, un post de radio în limba arabă.