- Liderul cecen Ramzan Kadîrov a transmis un nou mesaj delirant, după ce amenințase în trecut cu invadarea Poloniei.
- Kadîrov a transmis ”Vestului” să îi acepte lui Putin toate dorințele, altfel va „pierde toate statele”, referire la modul în care Rusia ar putea cuceri ușor toată Europa.
- Ramzan Kadîrov este un obișnuit al propagandei din Rusia, „războinicul” în bocanci Prada adorând să amenințe pe toată lumea. Cu toate acestea, ucrainenii îl consideră un bufon și puțină lume ia în considerare replicile „conducătorului” de la Groznîi.
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a transmis un nou mesaj delirant, după ce amenințase în trecut cu invadarea Poloniei.
Dacă politicienii europeni nu vor să găsească un limbaj comun cu Vladimir Putin, Occidentul va pierde nu numai Ucraina, ci și toate celelalte state, a spus Ramzan Kadîrov.
Șeful Republicii Cecene a publicat un mesaj video către liderii țărilor occidentale.
„Trebuie să găsiți un limbaj comun cu Putin și să-l puneți la masă pe Zelenski, să semnați toate propunerile noastre. Altfel, s-ar putea să pierdeți toate statele”, a avertizat Kadîrov.
El a amintit că republicile Lugansk și Donețk sunt aproape eliberate, iar armata rusă este pregătită să avanseze la granițele oricărui stat.
În timpul operațiunii speciale, luptătorii ceceni au câștigat experiență de neînlocuit, bună teorie și practică. Ei sunt gata să execute orice ordin al președintelui pentru a mulțumi Rusiei pentru protecția împotriva terorismului.
„Astăzi trebuie să ne arătăm loialitatea și să dovedim că noi, cecenii, nu am fost niciodată împotriva Rusiei”, a rezumat șeful Ceceniei.
În urmă cu patru zile, Kadîrov declara că are nevoie de doar 6 secunde pentru a invada Polonia. „Chestiunea Ucrainei este încheiată. Sunt interesat de Polonia. Ce încearcă să obțină Polonia? După Ucraina, dacă primim ordin, în 6 secunde vă arătăm de ce suntem în stare. Mai bine vă retrageți armele și mercenarii. Apoi, implorați iertare pentru tot. Nu vom uita ce ați făcut cu ambasadorul nostru”, a transmis Ramzan Kadîrov într-un mesaj video postat pe Twitter de un jurnalist BBC, conform Nexta TV.