Klaus Iohannis a promulgat legea 5G. Compania Huawei ar putea fi scoasă de pe piața românească de telecomunicații

Pe 15 aprilie, proiectul de lege a fost aprobat de Guvern, iar pe 7 iunie a fost adoptat și de Senatul României. Decretul fusese rimis în procedură de urgență în forul legislativ, în ciuda unei campanii intense de lobby a companiei Huawei. Proiectul de lege adoptat în Senat a primit 117 voturi „pentru”, 13 „împotrivă” și o abținere. Vineri, 11 aprilie, președintele Klaus Iohannis a parafat decretul pentru promulgarea Legii 5G, potrivit presidency.ro.

Alina Gorghiu, senator PNL: „Se stabilesc măsuri legate de infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, măsuri care ridică riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale”.

„Vom putea să beneficiem de serviciile și echipamentele la nivel domestic, dar implicațiile sunt la nivel macro pentru întreaga societate, având însă în lege anumite bariere legislative care sunt menite să protejeze în ansamblu statul român”, declara Iulia Scântei, Președintele Comisiei Juridice a Senatului.

Exit mobile version