• Rusia spune că deocamdată nu este necesară nicio investigaţie în cazul lui Aleksei Navalnîi
  • Aleksei Navalnîi, transferat în comă în Germania, prezintă urme ale unei substanţe toxice, a anunţat luni Spitalul Charité din Berlin
  • Autorităţile germane suspectează că Navalnîi a fost otrăvit

Preşedinţia Rusiei a anunţat, marţi, că deocamdată nu este necesară nicio investigaţie în cazul disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în comă după ce ar fi fost otrăvit.

„Nu înţelegem graba colegilor germani. Avem nevoie de un motiv pentru o anchetă. Până în momentul de faţă, avem doar un pacient în comă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de publicaţiile Der Spiegel şi Le Figaro.

Dmitri Peskov a insistat asupra faptului că până în prezent nici medicii germani nu au identificat vreo substanţă toxică, subliniind că actualul diagnostic poate avea mai multe cauze.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cancelarul german, Angela Merkel, a cerut luni seară Administraţiei de la Moscova să investigheze presupusa otrăvire a disidentului rus Aleksei Navalnîi, transferat din Rusia în Germania în comă.

„În contextul rolului important jucat de domnul Aleksei Navalnîi în opoziţia politică din Rusia, autorităţile de acolo sunt îndemnate urgent să investigheze această infracţiune în detaliu şi în mod total transparent. Cei responsabili trebuie identificaţi şi traşi la răspundere”, a declarat Angela Merkel, citată de agenţia de presă Reuters.

Disidentul rus Aleksei Navalnîi, transferat în comă în Germania, prezintă urme ale unei substanţe toxice, a anunţat luni Spitalul Charité din Berlin, citat de publicaţia Der Spiegel. „Analizele relevă o intoxicaţie cu o substanţă activă din clasa colinesterază”, a transmis Clinica Charité.

Autorităţile germane suspectează că Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse adus în comă în Germania, a fost otrăvit, a afirmat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin. „Suspiciunea este că domnul Aleksei Navalnîi a fost otrăvit; din păcate, au fost mai multe cazuri de acest fel în istoria recentă a Rusiei”, a declarat Steffen Seibert, citat de publicaţia Die Welt. „Dat fiind că este foarte probabil să fie vorba de un act de otrăvire, este necesară protecţie”, a precizat Steffen Seibert.

Medicii din oraşul rus Omsk, unde Aleksei Navalnîi a fost internat înainte de a fi transferat în Germania, au declarat că disidentul nu a fost otrăvit.

Aleksei Navalnîi, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, s-a simţit extrem de rău după ce a băut un ceai într-un aeroport, iar purtătoarea sa de cuvânt crede că a fost otrăvit.