- China are tot dreptul să efectueze exerciţii militare în jurul Taiwanului, a declarat Kremlinul.
- Peskov a mai sugerat că Franţa nu poate intermedia pacea în Ucraina.
- Beijingul a desfășurat în ultimele zile exerciții în jurul insulei autonome Taiwan, pe care China o consideră parte a teritoriului său.
China are tot dreptul să răspundă la ceea ce a numit „provocări” repetate împotriva sa şi să efectueze exerciţii militare în jurul Taiwanului, a declarat luni Kremlinul, scrie Reuters.
Beijingul a încheiat luni ultima din cele trei zile de exerciţii în jurul Taiwanului, care au inclus manevre aeriene şi de blocadă navală a insulei pe care China o vede ca parte a propriului teritoriu, lucru pe care guvernul Taiwanului îl contestă puternic.
Într-un apel telefonic cu jurnaliştii, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a spus că toată lumea ar trebui să respecte China şi acţiunile ei, care au loc conform dreptului internaţional.
„Într-o perioadă foarte scurtă de timp, dumneavoastră şi cu mine am fost martori la acţiuni repetate provocatoare faţă de Republica Populară Chineză” , a declarat Peskov.
„Şi, desigur, China are dreptul suveran să răspundă la aceste acţiuni provocatoare, inclusiv efectuând manevre militare în strictă conformitate cu legislaţia internaţională” , a adăugat el.
Peskov a sugerat de asemenea că Franţa, al cărei preşedinte Emmanuel Macron a vizitat China pentru discuţii săptămâna trecută, nu poate intermedia pacea în Ucraina în contextul în care Parisul este ,,implicat atât indirect, cât şi direct în acest conflict de partea Ucrainei”. „Prin urmare, este încă greu de imaginat un efort de mediere” , a spus el.
În timpul vizitei sale în China, Macron i-a cerut liderului chinez Xi Jinping să se înţeleagă cu „Rusia pentru ca ea să îşi vină în fire” în privinţa Ucrainei.
Citește și:
Macron se dezice de SUA. Discurs anti-american pe tema Taiwanului
Vizită istorică. Macron a stat la ceai cu omologul său Xi Jinpin