• Senatul a adoptat legea în forma venită de la Camera Deputaților și acum aceasta urmează să plece la promulgare.
  • Legea pensiilor speciale a primit 91 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă”, o abţinere.
  • Legea a fost adoptată inițial de Senat și apoi de Camera Deputaților, însă aici au fost aduse modificări majore, astfel că proiectul a trebuit să se întoarcă la Senat.

Legea pensiilor speciale a fost votată și a trecut de Senat, miercuri. Poriectul merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Legea pensiilor speciale a primit 91 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă”, o abţinere și a fost adoptată inițial de Senat și apoi de Camera Deputaților, însă aici au fost aduse modificări majore, astfel că proiectul a trebuit să se întoarcă la Senat. De această dată, Senatul a adoptat legea în forma venită de la Camera Deputaților și acum aceasta urmează să plece la promulgare.

USR a votat împotriva proiectului pentru că nu face altceva decât „să salveze pensiile speciale”. USR susține că prin proiect nu este tăiată, de fapt, nicio pensie specială și că nu este asigurată echitatea generală, iar cheltuielile cu pensiile nu sunt reduse:

Recomandări

ALICIA KEYS E NOMINALIZATĂ LA TONY AWARDS
CINE-I „DI VINĂ”?
O GENERAȚIE DE SINGURATICI
MENIU A LA GREC
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE

„Grupul USR a votat asumat împotriva acestei legi (…) fiindcă de fapt nu faceți decât să salvați pensiile speciale. Nu putem aproba prin votul nostru o lege care ar fi trebuit să se numească legea de salvare a pensiilor speciale. De ce? Unu, pentru că nu ați tăiat nicio pensie specială. Doi, nu treceți nicio pensie specială pe contributivitate. Trei, nu ați făcut nicio reformă reală în sistemul de pensii și nu asigurați echitatea generală, cum v-o cer românii. Patru, nu ați redus aproape nicio cheltuială cu pensiile speciale, adică fix ce ne-am asumat prin PNRR și ne cere Comisia Europeană. Cinci, nu ați respectat jalonul”, a transmis reprezentantul USR în plenul Senatului.

Citește și: