- Orban anunță că va depune joi candidatura sa pentru încă un mandat la șefia PNL.
- Orban: Am fost onorat să-i reprezint pe toți colegii mei în calitate de președinte al PNL și să-i conduc spre victorie”.
- Orban: „Fiecare delegat poartă responsabilitatea votului pe care îl va acorda”.
Președintele PNL Ludovic Orban anunță, miercuri, că va depune joi moțiunea prin care candidează la un nou mandat la șefia PNL. Spune că a decis să candideze pentru că „simt, ca liberal de 30 de ani, că este calea prin care PNL poate fi menținut și consolidat ca principală forță politică”.
„Moțiunea, prin care candidez la un nou mandat de președinte al Partidului Național Liberal, o voi înregistra mâine după-amiază (joi – n.r.), la sediul PNL. După 4 ani de muncă neîntreruptă la președinția Partidului Național Liberal, am conștiința împăcată și sentimentul datoriei împlinite față de cei care mi-au acordat încrederea lor la ultimul Congres. Am fost onorat să-i reprezint pe toți colegii mei în calitate de președinte al Partidului Național Liberal și să-i conduc spre victorie”, spune Orban.
Președintele PNL spune că și-a îndeplinit promisiunea din 2017: „Astăzi, PNL este cel mai puternic partid politic din România, așa cum le-am promis liberalilor în 2017. Chiar dacă atunci nu puțini erau cei relativ sceptici că avem puterea să atingem acest obiectiv, sau că vom ști cum, în acest moment oricine poate trage linie și poate constata unde suntem”.
Congresul PNL, programat pe 25 septembrie
Orban a mai spus că el candidează pentru că simte, ca liberal de 30 de ani, că este calea prin care poate fi menținut și consolidat PNL ca principală forță politică în România.
„Candidez și pentru că știu că dacă Partidul Național Liberal nu va performa în continuare, acest lucru se va răsfrânge negativ asupra fiecărui român în parte, așa cum s-a întâmplat în 2016. Momentul 2024 va fi unul capital, pentru că rezultatele bune ale Partidului Național Liberal vor influența în bine soarta României, dar o dezamăgire din partea PNL va marca puternic parcursul țării noastre. Îi îndemn pe colegii mei să analizeze foarte serios candidaturile pentru Congresul din 25 septembrie și să decidă liber, în funcție de propriul discernământ, viitorul partidului. Fiecare delegat poartă responsabilitatea votului pe care îl va acorda, care reprezintă în mod fundamental un act de încredere, dar și o delegare a puterii către cel care va conduce partidul. Este un vot de conștiință al fiecărui liberal în parte, fapt care reprezintă în esență fibra democratică a Partidului Național Liberal”, a spus Ludovic Orban.
Congresul PNL, unde va fi ales președintele pentru următorii patru ani, va avea loc în 25 septembrie. Candidează premierul Florin Cîțu și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, președinte în funcție.