• Sâmbătă, 1 mai 2021, în jurul orei 18:30, Delegația BOR s-a întors de la Ierusalim cu Lumina Sfântă.
  • Lumina Sfântă este considerată un miracol care are loc la Ierusalim, în fiecare an de Paște.
  • Aeronava care a aterizat pe Aeroportul Otopeni a adus Lumina care va merge la parohiile din România.
  • Teofil Anăstăsoaie este părintele arhimandrit care le-a adus românilor Lumina Sfântă de la Ierusalim.

Mesajele politicienilor de Paște

UPDATE 21:26 Dan Barna„Trebuie să găsim în noi puterea să mergem mai departe, chiar dacă mulți dintre noi trecem prin vremuri grele”

„Paștile de anul acesta sunt exact despre cum fiecare dintre noi și cei de aici și cei aflați departe de familie sau de țară care ar fi vrut să fie lângă cei dragi, dar nu au putut, înțelegem că trebuie să găsim în noi puterea să mergem mai departe chiar dacă mulți dintre noi trecem prin vremuri grele. Nu suntem prima generație care trebuie să o facă. Părinții și bunicii noștri au avut și ei încercările lor cu război, crize, secete sau inundații. Cu sacrificii, cu îndârjire, cu răbdare și nădejde au trecut peste ele. Vom trece și noi peste curbura de destin a vieților noastre pe care ne-o impune această pandemie, precum bradul din imagine care a găsit calea să meargă vertical mai departe”, scrie Barna.

UPDATE 20:38 Ioana Mihăilă: „Oferiți-vă și oferiți cadou șansa revenirii la normalitate prin vaccinare”

„Suntem în zile de sărbătoare, zile pe care ni le dorim fericite, alături de cei dragi, cu bucurie și liniște. După un an întreg vă spun că înțeleg această dorință de a fi împreună. O resimt și eu. O resimțim cu toții. Vreau totuși să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Este al doilea Paște pe care îl petrecem în aceste condiții”, transmite ministrul Sănătății.

UPDATE 18:56 Klaus Iohannis: „Credința ne rămâne la fel de puternică, chiar dacă nu putem fi încă alături de toți cei dragi din cauza pandemiei”

„Ne regăsim în taina sfântă a celei mai mari sărbători creștine, o celebrare a vieții și a speranței. Miracolul Învierii ne aduce mereu împreună, fie că ne aflăm pe meleagurile natale sau peste hotare. Și în acest an, credința ne rămâne la fel de puternică, chiar dacă nu putem fi încă alături de toți cei dragi din cauza pandemiei de COVID-19, care continuă să afecteze întreaga lume”, este mesajul președintelui.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
UPT SCHIMBĂ EDUCAȚIA PRIN TEHNOLOGIE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI

18:30 Lumina Sfântă a ajuns în România

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România. Aeronava trimisă special a aterizat la București și, mai departe, lumina va ajunge la parohii.

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a continuat și în acest an, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.

Sursa Foto: Mediafax / AP

Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi va fi oferită, ca de obicei, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române.

Conform Patriarhiei Române, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

Sfânta Lumină a ajuns sâmbătă la ora 13.55 la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Ceremonia a fost condusă de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. 2.500 de credincioși au participat la eveniment, potrivit basilica.ro.

Sâmbătă seară, în intervalul orar 19.30 – 20.30, va avea loc, pe Colina Bucuriei, procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.