• Emmanuel Macron, intenţionează să le ceară preşedintelui Chinei şi premierului Indiei, Narendra Modi, să îl îndemne pe Vladimir Putin, să accepte negocieri pentru oprirea războiului din Ucraina.
  • China şi India nu au condamnat direct invazia militară rusă în Ucraina, deşi au pledat în general pentru respectarea suveranităţii ţărilor.
  • Administraţia Volodimir Zelenski şi-a reafirmat poziţia oficială în războiul cu Rusia, cerând retragerea armatei ruse de pe teritoriul Ucrainei.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, intenţionează să le ceară preşedintelui Chinei, Xi Jinping, şi premierului Indiei, Narendra Modi, să îl îndemne pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, să accepte negocieri pentru oprirea războiului din Ucraina, deşi Kievul este reticent la acţiuni diplomatice.

Emmanuel Macron se va întâlni marţi, cu ocazia summitului G20 din Indonezia, cu preşedintele Chinei, Xi Jinping. Conform Preşedinţiei Franţei, citată de cotidianul Le Monde, Macron îi va cere lui Xi Jinping să facă presiuni” asupra Rusiei pentru a reveni la masa negocierilor cu Ucraina şi pentru a respecta „dreptul internaţional”. Oricare ar fi divergenţele, China nu vede cu ochi buni amplificarea tensiunilor şi a instabilităţii”, subliniază Preşedinţia Franţei.

Miercuri, Emmanuel Macron va încerca să îl convingă pe premierul Indiei, Narendra Modi, că războiul din Ucraina nu este un lucru bun pentru nimeni”. China şi India nu au condamnat direct invazia militară rusă în Ucraina, deşi au pledat în general pentru respectarea suveranităţii ţărilor.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a discutat vineri, la Forumul de pace de la Paris, cu lideri ai naţiunilor din emisfera sudică despre războiul dintre Rusia şi Ucraina. Liderii naţiunilor sudice au cerut oprirea războiului prin negocieri, în contextul în care efectele sunt simţite pe plan mondial. Acest război declanşează foametea în emisfera sudică, deci nu este doar un război al naţiunilor din nord. Trebuie iniţiate negocieri de pace, America Latină ar participa la negocieri”, a declarat preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez.

Preşedintele statului Guineea-Bissau, Umaro Sissoco Embalo, care prezidează şi Comunitatea Economică a Statelor din Vestul Africii (Cedeao), a denunţat faptul că, pentru comunitatea internaţională, singurul lucru pe agendă este conflictul dintre Rusia şi Ucraina”, deşi există numeroase războiaie şi pe continentul african. Eu am impresia că, dacă ar exista un dialog serios, acest război s-ar putea încheia foarte rapid”, a subliniat Umaro Sissoco Embalo, cerând negocieri între Rusia şi Ucraina.

Emmanuel Macron a exprimat speranţa că va fi găsită o soluţie negociată, dar a precizat că acest lucru trebuie să se producă atunci când poporul ucrainean şi liderii ucraineni vor decide acest lucru, în termenii decişi de ei”. Administraţia de la Kiev a semnalat, săptămâna trecută, că ar accepta reluarea negocierilor cu Rusia dacă ar avea ca obiectiv restabilirea suveranităţii ucrainene asupra întregului teritoriu. Negocieri cu Rusia – principala condiţie a preşedintelui Ucrainei este restabilirea integrităţii teritoriale ucrainene”, a declarat Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului prezidenţial pentru Securitate Naţională şi Apărare de la Kiev. În plus, Oleksiy Danilov a cerut şi garanţii” privind dotarea Ucrainei cu sisteme antiaeriene moderne, cu avioane, tancuri şi rachete cu rază lungă de acţiune. Strategia – acţiuni active pentru distrugerea rachetelor ruse înainte de a ajunge în aer, pe sol sau în mare”, a subliniat oficialul ucrainean.

Administraţia Volodimir Zelenski şi-a reafirmat poziţia oficială în războiul cu Rusia, cerând retragerea armatei ruse de pe teritoriul Ucrainei şi subliniind că nu refuză negocierile, dar le vrea cu viitorul lider” de la Moscova, întrucât preşedintele Vladimir Putin nu ar fi pregătit”. Important: Ucraina nu a refuzat niciodată să negocieze. Poziţia noastră de negociere este cunoscută şi deschisă: 1. Federaţia Rusă trebuie să îşi retragă trupele din Ucraina; 2. După orice altceva, este Putin pregătit? Evident că nu. Prin urmare, suntem constructivi în evaluarea noastră: vom discuta cu viitorul lider al Federaţiei Ruse”, a declarat săptămâna trecută Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii preşedintelui Volodimir Zelenski.

Declaraţiile oficialului ucrainean au intervenit după ce Rusia a semnalat că este deschisă negocierilor cu Ucraina pentru oprirea războiului, dar nu în acest moment, deoarece Kievul a emis o lege prin care a exclus posibilitatea dialogului cu preşedintele Vladimir Putin.