• MAE anunţă că trei români au fost răniţi şi că unul este în stare gravă în urma accidentului produs sâmbătă pe o autostradă din Ungaria.
  • În accidentul provocat de o furtună de praf au fost implicate zeci de maşini.
  • Poliţia din Ungaria a anunţat că cel puţin cinci tiruri şi 32 de autoturime au fost implicate în accidentul produs pe autostrada M1 care leagă Budapesta de Austria.

MAE anunţă că trei români au fost răniţi şi că unul este în stare gravă în urma accidentului produs sâmbătă pe o autostradă din Ungaria. În accidentul provocat de o furtună de praf au fost implicate zeci de maşini.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că „Ambasada României la Budapesta a fost notificată de către un cetăţean român, prin intermediul numărului de telefon de urgenţă, cu privire la un accident rutier, produs la data de 11 martie 2023, în jurul orelor 14:25, pe autostrada M1 din Ungaria, între localităţile Tatabanya şi Budapesta, în care au fost implicate mai multe autovehicule.”

Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile locale, inclusiv cu sprijinul Biroului Ataşatului de Afaceri Interne, pentru a obţine informaţii cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate.

Recomandări

ISRAEL ȘI HAMAS ACCEPTĂ ACORDUL SUA
S-AU ÎNȚELES, NU SE POATE...ACUM
GHINION: RĂMÂI FĂRĂ PERMIS TREI ZILE
HAOSUL DE PE VALEA OLTULUI E PE DN 1
UNDE MERGI ÎN WEEKEND?
101K ELEVI PROMVEAZĂ LA BAC

„Potrivit datelor preliminare comunicate de către autorităţile locale, până la acest moment, printre persoanele implicate în accident se află şi trei cetăţeni români, dintre care unul a fost grav rănit. De asemenea, autorităţile ungare au precizat că toate persoanele rănite în accident au fost transportate la unităţi medicale din zonă, identificarea completă a acestora urmând a se realiza după acordarea îngrijirilor medicale de urgenţă”, a anunţat MAE.

Ambasada României la Budapesta a precizat că „va continua dialogul cu autorităţile locale pentru a obţine informaţii legate de unităţile medicale la care au fost transportate persoanele rănite şi cu membrii de familie ai persoanelor afectate, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.”

Poliţia din Ungaria a anunţat că cel puţin cinci tiruri şi 32 de autoturime au fost implicate în accidentul produs pe autostrada M1 care leagă Budapesta de Austria. Accidentul a avut loc în apropierea capitalei şi a fost provocat de o furtună de praf care a redus foarte mult vizibilitatea pe şosea. Potrivit primelor informaţii ale autorităţilor, 26 de persoane au fost rănite, din care şase sunt în stare gravă. La faţa locului au fost trimise numeroase echipaje medicale, inclusiv în elicoptere. Mai multe maşini au luat foc în urma impactului. Poliţiştii au închis autostrada M1 în ambele sensuri.