• Cărţile electronice de identitate sunt eliberate pentru cetăţenii din Cluj-Napoca începând din 2 august 2021.
  • Actele de identitate care şi-au pierdut valabilitatea pe timpul stării de urgenţă şi stării de alertă, au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile începând cu data de 9 martie 2022, respectiv până la data de 7 iunie 2022.
  • Pe 7 martie, la nivel naţional erau înregistrate aproximativ 387.000 documente de identitate expirate în perioada 01.03.2020 – 07.03.2022.

Peste 5400 de cărţi electronice de identitate au fost eliberate în cadrul proiectului pilot desfăşurat la Cluj-Napoca şi în judeţul Cluj.

Începând din 2 august 2021, dată la care a început proiectul pilot privind cartea electronică de identitate, până în prezent au fost eliberate 5.434 documente de identitate care îndeplinesc cerinţele şi normele europene, informează MAI.

Cărţile electronice de identitate sunt eliberate pentru cetăţenii din Cluj-Napoca începând din 2 august 2021 şi pentru cei din judeţul Cluj din data de 2 august 2022, dată la care proiectul pilot a fost extins la nivelul întregului judeţ.

Recomandări

X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
MOMENTUL ATACULUI
ESA CREEAZĂ O ECLIPSĂ ARTIFICIALĂ
SOMN UȘOR, TRUMP!

„În acest moment, este preconizată extinderea emiterii cărţii electronice de identitate la nivelul Municipiului Bucureşti, la jumătatea anului 2023, iar la nivel naţional până la 31 decembrie 2023. Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, continua astfel procesul asumat prin Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securităţii cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii şi a documentelor de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii şi membrilor de familie ai acestora care îşi exercită dreptul la libera circulaţie, pentru îndeplinirea obligaţiilor privind măsurile de securitate a documentelor de identitate ale persoanelor. De asemenea, facem apel la cetăţenii ale căror acte de identitate au expirat în perioada stării de urgenţă, respectiv a stării de alertă, să-şi preschimbe cărţile de identitate. Începând cu data de 9 martie 2022, pe teritoriul României nu s-au mai aplicat măsurile ce au fost instituite pe timpul stării de alertă. Actele de identitate care şi-au pierdut valabilitatea pe timpul stării de urgenţă şi stării de alertă, au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile începând cu data de 9 martie 2022, respectiv până la data de 7 iunie 2022”, arată sursa citată.

Pe 7 martie, la nivel naţional erau înregistrate aproximativ 387.000 documente de identitate expirate în perioada 01.03.2020 – 07.03.2022.