- „PNL vine cu un program copiat mai mult de 60 de la PSD%”, acuză europarlamentarul social-democrat Claudiu Manda.
- În opinia acestuia, liberalii nu își propun să termine nimic nici în 2020, nici în următorul ciclu legislativ.
- „La autostrăzi reiau proiectele propuse de PSD pe care le-au blocat sau le-au subfinanțat la începutul anului.”, spune Manda.
Europarlamentarul social-democrat Claudiu Manda spune că programul de relansare economică a guvernului este copiat mai mult de 60% de la PSD.
„PNL vine cu un program copiat mai mult de 60% după programul de guvernare al PSD. Mai mult, a copiat din programul PSD fără a înțelege însă esența acestui program și cum se corelează componentele sale”, a scris pe Facebook europarlamentarul social-democrat Claudiu Manda.
În opinia acestuia, liberalii nu își propun să termine nimic nici în 2020, nici în următorul ciclu legislativ, dacă ar continua să fie la guvernare.
„La autostrăzi reiau proiectele propuse de PSD pe care le-au blocat sau le-au subfinanțat la începutul anului. Proiectul de PPP pentru autostrada Comarnic-Brașov a fost anulat deși era în faze semnării contractului. Proiectul PPP pentru Autostrada Unirii a fost anulat. La Centura Bacăului (Autostrada Moldovei) se alocă doar 25% din ce s-a alocat anul trecut, pentru secțiunea de autostradă Sebeș-Turda doar 30%. Finanțarea podului de la Brăila este mai mică cu 20% față de ce s-a alocat anul trecut. Drumul Expres Craiova – Pitești primește doar 96 de milioane din 2 miliarde. Se laudă doar cu continuarea șantierelor deschise în Guvernarea PSD”, a menționat europarlamentarul PSD.