Maratonul vaccinării de la Timișoara a ajuns la final. Câte persoane au fost vaccinate de la startul campaniei

UPDATE – Peste 6.700 de persoane s-au vaccinat la Timișoara

Conform platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, la Timișoara s-au vaccinat 6.722 în trei zile. 1.600 de persoane au fost programate prin platforma informatică. Vaccinarea s-a făcut fără programare, iar vaccinul administrat a fost cel produs de compania Pfizer.

Maratonul vaccinării a început vineri după-amiază la Centrul Regional de afaceri Timișoara și s-a încheiat luni dimineață.

„Medici, asistenți, studenți din toate spitalele din Timișoara și de la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara și-au unit forțele binelui pentru o acțiune de voluntariat fără precedent în România”, arată sursa citată.

Urmează Maratonul vaccinării de la București, în perioada 7-9 mai.

Știre inițială

Campania de vaccinare fără întrerupere, de la Timișoara, se apropie de final. Totul a început de la profesorul Dorel Săndesc, care și-a propus să administreze 10.000 de doze de vaccin anti COVID în 3 zile.

Astăzi, până la această oră au fost aproximativ 2.000 de persoane. În aceste condiții, obiectivul pe care și l-au fixat organizatorii, pare greu de atins. Mai sunt 15 ore din acestă campanie, iar până acum, medicii au vaccinat în jur de 5 mii de persoane. Dar, în cele două zile, la nivelul județului Timiș numărul total de doze administrate a crescut cam cu 50% pe zi.

Unde va fi centrul de vaccinare din București

Cel mai probabil acesta va fi amplasat la Sala Palatului și la Biblioteca Națională. Dar, coordonatorul campaniei de vaccinare încă nu a stabilit exact acest aspect. Vrea însă să fie două locații în care medicii să vaccineze timp de trei zile, fără încetare. Asta se va întâmpla între 7 și 9 mai.

Și, la fel ca la evenimentul din Timișoara, nu este obligatorie programarea. Persoanele doritoare pot merge doar cu buletinul și vor putea primi vaccinul.

Exit mobile version