Marcel Ciolacu: Nu acceptăm mărirea punctului de pensie cu 15%

Marcel Ciolacu, presedintele Camerei Deputatilor, participa la sedinta in plen a Camerei Deputatilor in care se dezbate motiunea simpla impotriva ministrului Lucian Bode, intitulata "Siguranta si incredere sau debandada si furt? Ministrul Bode trebuie sa raspunda pentru dezastrul pe care l-a creat'', la Palatul Parlamentului, luni, 17 octombrie 2022. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Marcel Ciolacu a spus: „Nu vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15 procente, la fel la toată lumea”. El afirmă că nu vor fi nici măriri diferenţiate ale punctului de pensie, ci va fi continuat pachetul de ajutor social.

„Avem punctul nostru de vedere în ceea ce priveşte mărirea pensiilor. În acest moment s-a hotărât, împreună cu ministrul de Finanţe, ca anvelopa de mărire a pensiilor să fie la 15 procente, dar asta nu înseamnă că noi vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15 procente, la fel la toată lumea. Este total incorect, mai ales de perioada prin care trecem cu toţii. Cred că nu ne-a fost suficientă pandemia, nu a fost suficientă criza din energie, nu a fost suficient războiul din Ucraina… Mai trebuia să venim şi după doi ani de guvernare de dreapta. Sunt principiile pe care nu le vom încălca. Vom încerca prin dialog…”, spune Marcel Ciolacu.

El precizează că are dialog cu premierul Nicolae Ciucă: „Sunt ferm convins că vom găsi soluţiile astfel încât în funcţie de venituri să venim cu aceste măriri. Asta nu înseamnă că vor fi măriri diferenţiate ale punctului de pensie. Nu a zis nimeni niciodată acest lucru. Dar în afară de tot pachetul social cu care am intrat la guvernare, de voucherele cu care am venit, anul viitor românii trebuie ajutaţi şi mai mult, să depăşim cu toţii această perioadă”, încheie Ciolacu.

Exit mobile version