Marea Britanie a luat faţa Uniunii Europene. Un vaccin anti-Covid produs în Franţa, disponibil prima oară în Regat

Birocrația francezilor te lasă cu mai puține opțiuni la vaccinare anul acesta. Compania Valneva din estul Franței va produce un ser anti-covid și va începe livrările în 2021. Nicio doză nu va ajunge însă în Uniunea Europeană.

Marea Britanie a fost singura țară care a observat potențialul. Ministerul Sănătății din Regat a investit în dezvoltarea vaccinului și în creșterea capacității de producție. Primele 190 de milioane de doze sunt ale lor.

Francezii au reacționat abia după câteva luni bune. Așa că primele doze ar putea ajunge în UE la începutul lui 2022. Vaccinul Valneva are două mari avantaje. Primul este că poate fi păstrat în frigidere normale, la temperaturi între 2 și 8 grade Celsius.

Exit mobile version