- Guvernul Marii Britanii a anunţat semnarea unor acorduri comerciale cu Norvegia, Islanda şi Liechtenstein
- Acordurile vor stimula comerţul între cele patru naţiuni din afara Uniunii Europene
Guvernul Marii Britanii a anunţat, vineri, semnarea unor acorduri comerciale cu Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, în cadrul eforturilor de intensificare a schimburilor comerciale bilaterale după retragerea din Uniunea Europeană (Brexit).
Acordurile vor stimula comerţul între cele patru naţiuni din afara Uniunii Europene, în contextul în care volumul schimburilor comerciale este deja de 21,6 miliarde de lire sterline (25,1 miliarde de euro), crede Liz Truss, secretar de stat pentru Comerţ Internaţional în Guvernul de la Londra.
Liz Truss susţine că vor fi stimulate investiţiile în sectorul digital şi ar putea scădea tarifele pentru produse precum brânză şi carne.
În contextul în care Marea Britanie nu mai face parte din Politica Europeană Comună în domeniul Pescuitului, Guvernul de la Londra trebuie să negocieze direct cu Norvegia accesul ambarcaţiunilor de pescuit în zonele teritoriale norvegiene, notează BBC News.
Premierul Norvegiei, Erna Solberg, apreciază că „acordul comercial va permite creşterea economică” în ambele ţări.
Cu toate acestea, Guvernul de la Oslo admite că acordul cu Marea Britanie nu va restabili toate avantajele care existau când Marea Britanie făcea încă parte din Spaţiul economic european.