• Marea Britanie se luptă cu numărul de cazuri de infectări în creştere
  • „În ultima săptămână am vaccinat mai mulţi oameni decât în decembrie”, a spus Matt Hancock la BBC
  • De asemenea, Hancock a spus că fiecare adult va beneficia de vaccin până la toamnă

Toţi cetăţenii britanici din cea mai vulnerabilă categorie de vârstă vor fi vaccinaţi împotriva Covid-19 până la mijlocul lunii februarie, relatează Reuters. Două milioane de persoane au primit deja prima doză, a declarat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

„În ultima săptămână am vaccinat mai mulţi oameni decât în decembrie”, a spus Matt Hancock la BBC.

Marea Britanie se luptă cu numărul de cazuri de infectări în creştere, însă îşi pune speranţa într-o imunizare cât mai rapidă, pentru ca ţara să revină la un anumit grad de normalitate până în primăvară.

Recomandări

CA ÎNTRE PRIME DOAMNE
EFECTUL „SWIFT” BATE JOCURILE OLIMPICE
ANGELINA JOLIE, ACUZATĂ CĂ I-A ÎNDEPĂRTAT PE COPII DE BRAD PITT
PROTESTE LA EUROVISION
GRETA THUNBERG SE ALĂTURĂ PROTESTELOR
ZELENSKI DEMITE PE BANDĂ RULANTĂ

Hancock a spus că aproximativ două milioane de persoane au primit deja prima doză de vaccin, fie că este vorba despre serul de la Pfizer/BioNTech sau cel de la Oxford-AstraZeneca.

Pentru ca guvernul britanic să îşi îndeplinească obiectivul, acela de a vaccina 14 milioane de persoane până la mijlocul lunii februarie, trebuie să vaccineze două milioane de oameni pe săptămână. În acest moment, în UK sunt vaccinaţi 200.000 de oameni pe zi.

Şapte centre de vaccinare vor fi deschise săptămâna viitoare. De asemenea, Hancock a spus că fiecare adult va beneficia de vaccin până la toamnă.

Regina Elisabeta şi soţul ei Philip, ambii trecuţi de 90 de ani, au fost vaccinaţi sâmbătă.