Marius Tucă Show începe diseară la șapte, la Aleph News și pe alephnews.ro. Invitații de azi sunt actrița Emilia Popescu, avocatul Dan Chitic și Alexandru Rafila, vicepreședinte al Camerei Deputaților.  

A fost Natalia Ivanovna, din “Trei surori” a lui Cehov. Helena, din “Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare și  Nora , din “Jocul ielelor” de Camil Petrescu. Lista e lungă. Are talent cu carul, sensibilitate și expresivitate demne de un actor cu patalama. Cum să-i faci prezentarea perfectă Emiliei Popescu? Ar fi mult prea greu. Este de-ajuns s-o privești pe scenă.

Într-o perioadă în care rolul emblematic al actorului român este cel de supraviețuitor, Emilia Popescu vine diseară la Marius Tucă și ne povestește despre premierele de la Teatrul de Comedie, dar și despre spectacolul ,,Adio, domnule Haffmann” care se joacă la TNB, în regia lui Felix Alexa.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Și pentru că, în ultima vreme, am înțeles mai bine ca niciodată faptul că politica noastră bate cu brio orice tragi-comedie, avocatul Dan Chitic face, împreună cu Marius Tucă, o radiografie a evenimentelor care afundă România, cu fiecare zi mai mult, într-o criză a neîncrederii.

De la disputele pe subiectul certificatului verde și pe restricțiile impuse până la guvernul nimănui și al tuturor, care este direcția în care se întreaptă țara noastră?

Flexibilizarea negocierilor politice pare să fie laitmotivul acestei perioade. S-o flexibilizăm, domnule, dar să știm și noi! Alexandru Rafila, vicepreședinte al Camerei Deputaților, vine diseară la Marius Tucă și ne spune cum vede expertul OMS, dar și politicianul din el ieșirea, atât din criza medicală, cât și din cea politică. Ce așteaptă și ce negociază PSD? Ce spune partidul din care face parte despre o posibilă suspendare din funcţie a preşedintelui? De ce a fost Guvernul Ciucă atât de greu de învestit?  A treia oară e cu noroc?La Aleph News și pe alephnews.ro: ,,În viaţă, joacă teatru numai acei care n-au niciun rol.” (Tudor Mușatescu)