- Maradona, în vârstă de 60 de ani, a murit miercuri, la doar două săptămâni după ce a fost eliberat din spital.
- Mii de oameni au inundat astăzi străzile din Buenos Aires pentru a-l onora pe pe fotbalistul pe care îl venerau ca pe Dumnezeu.
- Fanii s-au strâns pe străzile din jurul palatului prezidențial, acolo unde trupul fostului fotbalist a fost depus joi dimineață.
- Renumit pentru abilitatea sa uimitoare de joc, Maradona va fi amintit și pentru teribilul său abuz de droguri.
Diego Maradona a fost condus pe ultimul drum de mii de fani care s-au aliniat pe străzile din Buenos Aires pentru a-și aduce omagiul în timp ce sicriul său a fost condus spre cimitir.
Câștigătorul Cupei Mondiale din 1986 a fost înmormântat la cimitirul Bella Vista, aflat la periferia Capitalei Buenos Aires – unde sunt îngropați și părinții fostului fotbalist – acolo unde a fost organizată o ceremonie privată, la care au participat familia și prietenii apropiați.
Maradona a murit miercuri în urma unui infarct, la vârsta de 60 de ani, la câteva zile după ce a fost externat din spital după ce a fost operat pentru o hemoragie craniană.
Mii de fani au strâns străzile din jurul palatului prezidențial, acolo unde a fost depus trupul lui Maradona pe parcursul funerariilor, iar alte mii au împânzit autostrăzile pentru a privi trecerea sicriului fotbalistului, păzit de vehicule ale poliției.
Argentina, în doliu național
Președintele Alberto Fernandez a declarat trei zile de doliu național, după ce a fost prezent la funerariile legendarului fotbalist.
„A fost cineva care a atins cerul cu mâinile, dar nu și-a luat niciodată picioarele de pe pământ”, a spus președintele.
Fiicele lui Maradona, Dalma, în vârstă de 33 de ani, și Giannina, în vârstă de 31 de ani, pe care le-a avut împreună cu prima sa soție, Claudia Villafane, au fost văzute ștergându-și lacrimile din ochi în timp ce plecau la înmormântare.