Sari la continut
Government

Miniștrii de externe din Polonia și Marea Britanie au vizitat astăzi Kievul, alături de Prințul Harry. Care este motivul vizitei

  • Prințul Harry a întâlnit militari răniți la Kiev, arătând sprijin pentru armata ucraineană.
  • Rusia și Belarus au început exercițiul Zapad, iar Polonia a închis granița.
  • România a oferit Ucrainei 1,5 miliarde euro, reprezentând 0,6% din PIB.

Ministrul polonez de externe, Radoslav Siko-rski, secretarul britanic de externe, Ivet Cupăr, și Prințul Harry au ajuns astăzi la Kiev, alături de oficiali francezi, germani și italieni, a anunțat șeful biroului prezidențial, Andriy Yermak. Siko-rski a răspuns președintelui Trump, care sugerase că atacul Rusiei cu drone ar fi fost o greșeală.

Care este scopul vizitei oficialilor europeni în Ucraina?

Am văzut o replică foarte tăioasă a ministrului polonez de externe adresată președintelui Trump. Sunt mai multe discuții în acest moment. Am văzut că politicul transmitea că Trump în sfârșit ar fi de acord cu europenii, care au spus de la început că Putin nu vrea pace și, automat, europenii și Statele Unite ar putea să se consulte pentru sancțiuni mai severe asupra Rusiei.

Ministrul de externe din Polonia a avut și un alt interes: a semnat o înțelegere cu omologul ucrainean, iar militarii ucraineni vor merge în Polonia pentru a instrui militarii polonezi în doborârea dronelor.

Prințul Harry, în schimb, a mers să se întâlnească cu militarii ucraineni răniți. El este un personaj important al mișcării Invictus, care se ocupă de militarii răniți, în special din țările membre NATO, dar și din Ucraina. Iar ministrul de externe britanic a anunțat un nou ajutor militar al Regatului Unit pentru Ucraina.

Noaptea trecută Ucraina a lansat un val de drone împotriva Rusiei, mai multe unități energetice au fost lovite. Cât mai poate continua acest război?

Inclusiv hub-ul de la Primorsk, care este cel mai mare port de încărcare a petrolului din Rusia la Marea Baltică, a fost lovit. Am văzut că serviciul de informații al Ucrainei a raportat astăzi că a fost complet scos din funcțiune. Îl mai fusese lovit de cel puțin două ori. Este o distanță destul de mare, de peste 800 de kilometri, de unde au fost lansate dronele, ceea ce înseamnă că Ucraina și-a dezvoltat foarte mult capacitatea de atac la distanță, în special prin drone, mai puțin prin rachete.

Am văzut și poziția Kremlinului, care a spus că, în acest moment, nu au mai fost contacte la nivel de negociere între Ucraina și Rusia. Este clar că Putin nu își dorește pacea acum. Încă a adunat o forță foarte mare în Donetsk. Pregătește această ofensivă de toamnă cu 150.000 de militari, sperând să poată cuceri cei 6.000 de kilometri pătrați rămași de ocupat în Donetsk. Acesta a fost obiectivul armatei ruse și pentru anul 2024, dar nu a reușit, nici în prima jumătate a anului 2025. Să vedem cum reușește Trump să-l convingă pe Putin să vină la masa negocierilor, deoarece calea militară este clar că nu este o soluție pentru armata rusă.

România este într-un con de umbră privind sprijinul acordat Ucrainei. Ce rol jucăm noi?

În aceste momente, când sunt foarte multe lucruri importante pe plan extern, vedem că în România se desfășoară o zbatere internă foarte mare și, automat, am intrat într-un con de umbră. Am aflat cu întârziere, de exemplu, că am oferit și noi ajutor Ucrainei în valoare de 1,5 miliarde de euro de la începutul războiului.

Nu avem foarte multe informații despre ce se întâmplă acum la granița noastră, iar comunicările vin destul de rar. Am văzut că președintele Nicușor Dan a vorbit ieri la televiziunea română fără să ofere informații semnificative despre România.

În acest moment, pe planul politicii externe, așteptăm finalizarea strategiei naționale de apărare a țării, care va stabili direcțiile principale atât pentru politica externă, cât și pentru apărarea României. Nicușor Dan chiar spunea, la întâlnirea cu diplomații străini, că încă nu avem un plan de țară, deși aceasta este responsabilitatea lui. Să sperăm că strategia, care poate face parte din planul de țară al României, va fi finalizată cât mai curând și vom putea vedea clar unde stăm și unde vrem să ajungem. Este esențial să cunoaștem viziunea actualilor conducători privind politica externă și apărarea României.