• Marile companii consumatoare de gaze nu au contracte pentru gazele naturale de care au nevoie, începând cu luna octombrie, a declarat, joi, ministrul Economiei, Florin Spătaru.
  • Ministrul spune că marile companii reprezintă 80% din totalul consumului, iar lipsa contractelor are efecte în întreaga economie.
  • Companiile ar putea fi puse în situaţia de a face concedieri.

Marile companii consumatoare de gaze nu au contracte pentru gazele naturale de care au nevoie, începând cu luna octombrie, a declarat, joi, ministrul Economiei, Florin Spătaru, citat de Mediafax.

Ministrul spune că marile companii reprezintă 80% din totalul consumului, iar lipsa contractelor are efecte în întreaga economie, pentru că ar fi afectate şi IMM-urile furnizoare. În plus, companiile ar putea fi puse în situaţia de a face concedieri.

Reducerea cu 15% a consumului de energie propusă de Comisia Europeană este voluntară şi va avea ca referinţă consumul din ultimii cinci ani, spune ministrul, care a precizat că ALRO a închis unitatea de la Tulcea, iar Azomureş nu poate funcţiona dacă nu-şi asigură gazul la un preţ competitiv.

Recomandări

CRESC TENSIUNILE CHINA-TAIWAN
CIOLACU: ROMÂNIA ȘI TURCIA NU SUNT COMPETITORI
STRESUL NE DOBOARĂ
FRANȚA SCHIMBĂ DOCTRINA
CE ȚINUTE AU ALES VEDETELE LA CANNES
CONFLICT VIOLENT ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI

„Preţurile ridicate la gaze şi energie, la care se adaugă disfuncţionalităţile din aprovizionare reprezintă o ameninţare pentru economia românească”, a spus Spătaru.

În context, ministrul a vorbit de problema de competitivitate a economiei din România, spunând că firme din Franţa sau Germania vin pe piaţa locală cu preţuri mai mici decât ale producătorilor români.