Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, va efectua o vizită, în perioada 3-4 ianuarie, la Roma, Italia, în cadrul căreia va discuta cu oficialii italieni despre cadrul legal de colaborare privind sănătatea în următorii ani.
Programul ministrului român prevede ca discuțiile cu oficialii italieni să aibă loc la Institutul Superior de Sănătate și la Ministerul Italian al Sănătății.
Vineri, prof.dr. Alexandru Rafila și omologul său, Roberto Speranza, vor semna Memorandumul de Înțelegere din domeniul Sănătății care stabilște cadrul legal de colaborare dintre cele două state în anii următori.
Tot vineri, ministrul Sănătății va vizita spitalul pediatric „Bambino Gesù”. Acesta aparține Sfântului Scaun, iar acolo sunt internați mai mulți copii din România cu afecțiuni oncologice. Prof.dr. Alexandru Rafila va discuta cu reprezentanții conducerii unității sanitare, cu părinții și copiii români internați aici.
În jurul orei 18.00 (ora României), ministrul Sănătății va face o declarație de presă la sediul Ambasadei României în Italia care se va transmite live pe paginile oficiale de Facebook ale Ambasadei și Ministerul Sănătății.