- Rusia a confirmat schimbul de prizonieri cu Ucraina.
- Acesta a avut loc sâmbătă, pe data de 9 aprilie.
- Anunțul a fost făcut de un oficial.
Rusia a confirmat schimbul de prizonieri cu Ucraina care a avut loc sâmbătă. „În această dimineaţă au aterizat pe pământ rusesc”, a adăugat un oficial, într-o postare online.
Comisarul pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova, a explicat că, printre ruşi, erau patru angajaţi ai Rosatom, agenţia rusă de energie atomică, şi soldaţi, conform Mediafax. Prizonierii ruși au și ei drepturile lor. Acest lucru nu o confirmă doar articolul 13 din Convenția de la Geneva, ci o cere, acum, și organizația pentru drepturile omului, Human Rights Watch.
Organizaţia nonguvernamentală Human Rights Watch a cerut Ucrainei să înceteze să mai încalce drepturile prizonierilor de război ruşi, întrucât acest lucru este contrar convenţiilor de la Geneva, transmite AFP, citând un comunicat al HRW.
HRW a cerut Ucrainei să nu mai încalce drepturile acelor prizonieri
Aceasta i-a cerut Ucrainei să nu mai posteze pe rețelele de socializare clipuri cu prizonierii, pe motiv că le încalcă drepturile. De la începutul războiului, ucrainenii au postat multe imagini cu militari ruși capturați și care admiteau că nu au idee de ce se află în Ucraina, de ce sunt cele două țări în război.
„Autorităţile ucrainene ar trebui să înceteze să mai posteze pe reţelele de socializare şi de mesagerie filmări cu soldaţi ruşi luaţi prizonieri pentru a-i expune public, în special, cele în care aceştia sunt umiliţi sau ameninţaţi. Astfel de tratamente aplicate prizonierilor de război încalcă protecţiile prevăzute de convenţiile de la Geneva privind dreptul umanitar internaţional”, se arată în comunicat.
Ucraina a făcut o amplă mediatizare a înregistrărilor video cu prizonieri ruşi în care aceştia sunt forţaţi să se căiască, mijloc de propagandă denunţat, de altfel, şi de Comitetul Internaţional al Crucii Ruşii, care a amintit Kievului că inamicii capturaţi trebuie trataţi cu „demnitate”.