- Marți, la ora 12:00, se va citi și vota moțiunea de cenzură PSD.
- USR-PLUS și AUR au anunțat deja că vor vota moțiunea.
- PNL va participa la citirea moțiunii, însă nu va vota.
Azi am putea afla soarta Guvernului Cîțu. Va fi votată moțiunea de cenzură depusă de social-democrați. PSD a anunțat că toți parlamentarii partidului vor fi prezenți și vor vota cu biletele la vedere, la fel ca aleșii de la AUR.
Liderii USR au evitat să spună dacă vor proceda la fel. Dacian Cioloș dă asigurări însă că partidul rămâne ferm pe poziție: nu-l mai vrea pe Florin Cîțu prim-ministru.
Pe de altă parte, premierul Florin Cîțu acuză cele trei partide de iresponsabilitate.
„Este o decizie pe care o luăm de fiecare dată, când avem astfel de situații, parlamentarii Partidului Național Liberal vor participa la moțiunea de mâine, dar nu vor vota”, a spus Cîțu.
Care sunt cele două scenarii posibile
Dacă este votată moțiunea – Guvernul va fi revocat. Iar dacă Florin Cîțu își dă demisia – moțiunea de cenzură rămâne fără obiect.
Premierul, însă, ia în considerare toate opțiunile.
„În primul rând, de mâine dacă trece această moțiune, așa cum v-am mai spus, toate scenariile sunt pe masă. Orice scenariu este pe masă”, a afirmat Florin Cîțu.