• Extremistul ISIS era deja sub supraveghere permanentă din cauza unor postări înfricoșătoare de pe internet.
  • În timpul unei serii de raiduri, poliția a descoperit în locuința sa fotografii cu ”S”, care este simpatizant ISIS, precum și materiale violente.
  • ”S” a comis un atac într-un supermarket din Noua Zeelandă unde a rănit șase persoane, iar alte trei sunt în stare gravă.

După ce a fost arestat pentru un comportament infracțional pe internet și pentru cumpărarea de cuțite de vânătoare, atacatorul de la supermarketul din New Lynn, zis ”S”, se afla sub observația poliției de ani de zile. El a fost văzut pozându-se cu un pistol cu aer comprimat. Când a început atacul, era deja sub supraveghere, scrie Mirror.

”S” a comis un atac într-un supermarket din Noua Zeelandă unde a rănit șase persoane, iar alte trei sunt în stare gravă, având plăgi la gât și piept. Individul a fost împușcat mortal după 60 de secunde de la debutul atacului.

„Lupul singuratic” care s-a inspirat din ISIS, a fost împușcat mortal de poliție după ce a săvârșit un atac violent cu cuțitul într-un supermarket din Noua Zeelandă. Acesta a fost supravegheat de poliție de ani de zile înainte de atacul violent.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

Cine era ”S”?

Cunoscut doar ca și ”S”, în vârstă de 32 de ani, acesta se afla sub supraveghere permanentă când a intrat într-un magazin dintr-un centru comercial din Auckland, a luat un cuțit de pe un raft și a început să agreseze clienții, potrivit poliției. ”S” este cetățean din Sri Lanka, care a fost supravegheat de ani de zile, potrivit poliției.

Polițiștii care îl urmăreau pe agresor s-au apropiat de clienții îngroziți și l-au împușcat mortal în aproximativ 60 de secunde pe ”S”, în timp ce victimele zăceau sângerând pe podeaua magazinului. Trei victime se luptă pentru viața lor în spital, în urma atacului de la magazinul din New Lynn, unde localnicii din Auckland își făceau cumpărăturile obișnuite sub o nouă măsură de izolare COVID-19.

Poliția a descoperit o pușcă cu aer comprimat într-o serie de raiduri declanșate de activitățile online obscure ale atacatorului, iar una dintre imagini îl arată pe acesta pozând cu ea.

De ce a comis teribilul atac?

Potrivit premierului neozeelandez Jacinda Ardern, teroristul a fost un „lup singuratic” care a comis un act terorist „inspirat de ISIS”, condus de o „ideologie violentă”. Bărbatul în vârstă de 32 de ani nu a putut fi reținut, după ce, în urma unei încercări de a-l acuza în temeiul legislației privind terorismul din această țară, nu s-a găsit nicio modalitate de a-l încarcera pentru pregătirea unui atac.

Potrivit unei descrieri a atacatorului, „S” a fost catalogat de poliție ca fiind o amenințare la adresa siguranței publice, după ce a cumpărat de două ori cuțite mari de vânătoare și avea filme ISIS. Acesta se afla în Noua Zeelandă de 10 ani și se pare că era „monitorizat în mod constant” din pricina postărilor sale „puternic anti-occidentale și violente” pe internet.

Potrivit publicației, el a atras pentru prima dată atenția poliției în 2016, atunci când a făcut o serie de postări anti-occidentale și violente pe rețelele de socializare, inclusiv una în care și-a exprimat simpatia pentru atacurile teroriste ale ISIS în Europa.

Polițiștii au făcut din nou o percheziție în apartamentul acestuia și au găsit alte materiale violente, inclusiv o înregistrare video oribilă a ISIS care prezenta un tip mascat tăind gâtul și încheieturile unui prizonier pentru a-i executa pe ”necredincioși”.